Zidurile politeții (I)

„Poate că viaţa e un mister, un ghem de contradicţii; n-o puteau şti. Poate că sutele de Indii care se agită şi se ciondănesc atît de obositor nu sînt decît una singură, iar universul pe care ele îl răsfrîng este tot unul. Nu aveau aparatul necesar pentru a judeca.” India scriitorului englez E. M. Forster ţese un astfel de nod gordian seducător, care, cu fiecare încercare de a descîlci firele încurcate în enigmaticul ei ghem de credinţe şi mentalităţi eterogene, se ascunde mai hotărît sub vălul ei impenetrabil. O călătorie în India, romanul din 1924 al lui E. M. Forster – subtilul scriitor englez ce frecventează, la începutul secolului XX, faimosul Grup Bloomsbury şi îşi rafinează condeiul în proximitatea catalitică a Virginiei Woolf – lansează o provocare nu doar prin strădania de a prinde în cîteva tuşe pestriţe efervescenţa unui continent, ci şi prin încercarea de a capta într-o poveste şansele şi limitele unei prietenii dincolo de orice (ne)înţelegere. India, în complexitatea ei derutantă şi insondabilă, devine un ecran pe care se desfăşoară bogăţia inepuizabilă a vieţii, o oglindă ce focalizează şi amplifică dilemele şi neînţelegerile, ipocriziile şi incompatibilităţile care ridică ziduri între oameni, dar şi afinităţile şi rezonanţele, dialogul şi prietenia ce se pot înfiripa dincolo de orice barieră socială, religioasă, culturală sau rasială. Tăişul glacial al raţiunii – British pînă la impasibilitate – nu poate judeca şi nici clarifica intricatul nod de contradicţii al vieţii, care poate fi însă despicat dintr-un singur gest – oriental! – de empatie doar de sabia de foc a poeziei.

O călătorie în India înscenează o confruntare între două imagini mai degrabă stereotipe, distilate în retorta raţională, ale unui continent ce refuză să se lase prins în vreun clişeu. Prima, îngroşată pînă la caricatură, este cea a anglo-indianului scorţos şi arogant, a funcţionarului ce pozează în cuceritor spre a(-şi) ascunde ignoranţa şi neputinţa. Aerele de superioritate şi spoiala de cultură, afişate cu infatuare de comunitatea anglo-indiană din emblematicul orăşel Chandrapore, sînt alimentate de caruselul de prejudecăţi ce îi năuceşte pe noii veniţi, prinzîndu-i lent şi fără scăpare într-o plasă de convenţii şi clişee. Nu scapă nici Ronny Heaslop, tînărul funcţionar blazat, incapabil „să deosebească lucrurile autentice de cele împrumutate”, să se delimiteze de valul de judecăţi de-a gata, etichete şi formule găunoase, modelîndu-şi nu doar conduita publică, ci şi viaţa privată după un tipar prestabilit. Cînd logodnica sa, pedanta şi onesta Adela Quested, soseşte alături de mama sa în India, dialogul celor doi nu reuşeşte să se debaraseze de supărătoarea tentă oficială, care viciază şi falsifică orice relaţie, în detrimentul oricărei tentative de apropiere umană, iar presiunea conduitei anglo-indiene are un efect devastator asupra firavei legături ce părea să se înfiripeze între cei doi. Sub privirea ironic-lucidă a lui E. M. Forster, clubul englez ce încearcă să recreeze artificial Anglia în inima bazarului indian devine o viermuială de „Turtoni şi Burtoni”, exemplare insipide, ce frizează ridicolul, ale unei birocraţii ce doar mimează interesul pentru arcuirea unor punţi între englezi şi indieni, pe care mai apoi tot ei le subminează cu dispreţ. Nici imaginea complementară, pe care pătura intelectualităţii indiene şi-o croieşte, după propriile etaloane, despre britanici, nu este cu nimic mai măgulitoare, nu doar Ronny „cunoştea toate tipurile de indieni”, aplicînd rapid etichete unor necunoscuţi, nici Aziz nu se poate debarasa de convingerea că englezii sînt „reci şi bizari, preumblîndu-se prin ţara lui ca nişte sloiuri de gheaţă.” Dincolo de surogatele de dialog autentic, precum „reuniunea bridge” în care fiecare parte se loveşte de „zidurile de politeţe” ale celeilalte, fără să izbutească să le străpungă, există momente de graţie, discrete epifanii în care naturaleţea înfrînge orice rezistenţă, barierele se topesc şi apropierile se petrec fulgerător, fără să le anunţe nimic, provocînd însă ecouri nebănuite. Unul dintre aceste declicuri este întîlnirea, ce va dobîndi treptat o aură de legendă, dintre un musulman indian, temperamentalul doctor Aziz, şi o europeană sensibilă şi deschisă, nonconformista doamnă Moore, într-o moschee, unde o conexiune invizibilă prinde contur pe firul unei conversaţii aparent obişnuite, dar de o intensă încărcătură emoţională. O altă scînteie irumpe din prima clipă în care Aziz îl întîlneşte pe profesorul Cyril Fielding, care îndrăzneşte să spere că va trece prin India „neetichetat” şi nu ezită să ia partea prietenului său indian într-un scandal ale cărui ecouri „au schimbat cursul multor vieţi şi au distrus cîteva cariere, dar n-au sfărîmat vreun continent şi nici măcar nu au dislocat o regiune.”

Măiestria lui E. M. Forster îşi dă măsura în găsirea fragilului punct de echilibru al unei perspective moderne, imparţiale şi, totuşi, empatice, în care ambiguitatea şi limpezimea nu se exclud, iar nodurile metaforice ale firului epic nuanţează fineţea şi, totodată, vigoarea desenului din exoticul covor narativ. Clişeele sînt doar stratul superficial, sub spoiala căruia se ascund vagile licăriri ale unei/ unor Indii nebănuite, inclasificabile, echivoce, care îşi păstrează neatins misterul. După ce se joacă dezinvolt cu etichetele pe care le (de)construieşte cu nonşalanţă, E. M. Forster încearcă să ridice uşor vălul mayei de pe chipul proteic al Indiei, care ar putea avea un „contur bine definit” doar dacă „ar fi văzută de pe Lună”, de la o distanţă ce ar nivela relieful variat, dar i-ar anula şi fermecătoarea unicitate. Pe cînd Adela Quested se lasă antrenată de falsul entuziasm de a descoperi „adevărata faţă a Indiei”, eşuînd lamentabil, riscînd să o perceapă doar „ca pe o friză, fără a-i pătrundă vreodată spiritul” care îi scapă mereu, alunecînd pe lîngă ea neobservat, doamna Moore reuşeşte să surprindă „o fărîmă din acel spirit” doar fiindcă abandonează orice lentilă deformatoare. Prin prisma gîndirii ordonate şi a canonului de frumuseţe occidental, India pare un „talmeş-balmeş”, o „harababură” derutantă, „anapoda”, fără formă şi rînduială, o învălmăşeală de culori, ceremonialuri şi superstiţii imposibil de cuprins într-o viziune de ansamblu. Pentru englezul expert în clasificări şi generalizări, pentru care „a vedea India” devine un mod de a o stăpîni, este greu de admis că nu există „indianul în general” şi că „nici un om nu e India”, nici măcar Aziz, orientalul indecis, inconsecvent, emotiv şi bănuitor, tot aşa cum nici rezonabilul Fielding, cu toată „experienţa” lui occidentală, nu poate fi Anglia. India lui E. M. Forster este ceva mai enigmatic şi mai vag, fluid şi inefabil, mai degrabă o aşteptare decît o certitudine, pe care „nimic nu o poate cuprinde în întregime” şi care scapă oricărei încercări de a o înţelege: „Cum poate cuprinde mintea omului o asemenea ţară? Generaţii întregi de invadatori au încercat să o facă, dar au rămas exilaţi. Oraşele mari pe care le construiesc sînt doar refugii, certurile lor exprimă neliniştea unor oameni care nu pot afla calea de întoarcere. India le cunoaşte necazul. Ea cunoaşte necazul întregii lumi pînă în cele mai adînci străfunduri. Le strigă «Veniţi!» prin cele o sută de guri ale ei, îi cheamă cu ademeniri ridicole şi auguste. Dar «veniţi» către ce? Niciodată nu ne-a spus-o lămurit. Nu e o făgăduială, ci doar o chemare.”

E. M. Forster, O călătorie în India, Traducere din limba engleză şi note de Liliana Pamfil-Teodoreanu, Editura Polirom, Iaşi, 2014, 336 p.  

Imagine cover de pe descopera.ro

Surse foto text: famousauthors.org