Carmen Firan
Provocările Emigrației
Dincolo de horoscopul personalizat al emigranţilor în funcţie de anul în care au emigrat, sunt interesante poate trăsăturile lor generale în funcţie de locul de unde vin şi de matricea culturală a spaţiului natal. Incursiune vastă, greu de acoperit, având în vedere secole de emigraţie care au prins practic toate zonele globului, şi a cărei relevanţă ar fi interesantă doar într-un studiu specializat.
Totuşi, restrângând aria, perioadele şi criterii, de exemplu la Statele Unite în secolele 20-21, par suficiente câteva categorii pentru a avea o imagine globală şi o idee generală a tipologiei emigrantului.
Fie că pleacă din raţiuni economice sau politice, din cauza sărăciei sau a războaielor, a persecuţiilor rasiale sau religioase, din dorinţa de a le oferi copiilor o şansă sau din nevoia personală de competiţie şi realizare profesională sau materială, emigrantul de oriunde şi de oricând are un acelaşi scop şi o aceeaşi motivaţie: libertatea de a-şi căuta o viaţă mai bună. Nu întâmplător America, naţiune fondată de emigranţi, stipulează între primele drepturi în constituţie respectarea dorinţei cetăţenilor ei de a-şi “urmări fericirea”, formulare deschisă, mai puternică decât “o viaţă mai bună”, garantând de fapt libertatea de a-şi alege “cea mai bună viaţă posibilă”.
Nu e de mirare atunci că psihologia Americii e dominată de generaţii de emigranţi care au dezvoltat atitudini pozitive, forme genuine de optimism şi patriotism pentru spaţiul de adopţie, considerat salvator, generos şi tolerant, ori că sunt amatori de superlative şi de cuvinte puternice ca fericire, dragoste sau Dumnezeu. Pe de altă parte, şi reversul este valabil. Preţul dezrădăcinării şi efortul de a ţine pasul cu o societate competitivă şi cu o economie rapace sunt reflectate în numărul mare de indivizi afectaţi de depresii, anxietăţi, alienare, tulburări psihologice, insomnii, dependenţe de calmante sau droguri. De data asta frica de viitor şi nesiguranţa pe care emigrantul le avea în spaţiul de unde a fugit, apar dinăuntrul sistemului în care s-a străduit să penetreze. Să fie un semn că s-a adaptat atât de bine la, s-o numim a doua sa viaţă, încât aceasta începe să semene cu cea dinainte? Ori poate nefiind complet asimilat, vechile spaime îl hăituiesc încă?
Horoscopul celei de-a doua vieţi arată în general tendinţa emigranţilor, uneori inconştientă, de a-şi a recompune artificial matricea culturală şi intimitatea spaţiului natal în lumea nouă unde s-au stabilit. Unii continuă să trăiască virtual în ţara de origine. Alţii şi-o amputează voit din memoria sentimentală. Unii nu mai ştiu care şi unde le e “casa”, după cum mulţi îşi poartă cele două case cu ei, acceptându-le pe amândouă şi asumându-şi identitatea duplicitară. Aceştia sunt emigranţii fericiţi care au făcut pace cu trecutul şi au găsit un echilibru în prezentul lor, oriunde s-ar afla. Aşa cum cele două identităţi îmbrăţişate egal se vor suprapune la un moment dat, horoscopul lor la naştere şi la momentul emigrării tinde să fie în cele din urmă aproape identic.
Un emigrant îşi cară cu el totul şi, în acelaşi timp, părăsindu-şi locul natal, se desparte de toate. Cu timpul va începe să facă ordine în bagajele burdușite şi să umple golurile lăsate în urmă. Va descoperi că multe din valorile considerate indispensabile la plecare şi pe care s-a străduit să le salveze cu el, îşi pierd în mediul nou forţa şi semnificaţia, devin fie desuete, fie inutile. Altele îi vor oferi în schimb tocmai echilibrul, certitudinea şi stabilitatea de care are nevoie. Pe ele îşi va construi sistemul de apărare şi edificiul spiritual în ţara de adopţie.
Când se va simţi suficient de sigur pe el şi relaxat, când va atinge un anumit standard de confort material şi îşi va clarifica oarecum încărcătura emoţională care urmează dezrădăcinării, emigrantul va avea puterea să privească în urmă la locul pe care l-a părăsit făcând ordine în nostalgii, vinovăţii, regrete şi datorii – reale sau imaginare – rămase suspendate. Îşi va crea un sistem de motivaţii salvator în care îşi va reevalua pierderile şi câştigul pentru a găsi justificări convingătoare în opţiunea sa pentru un alt destin decât ar fi avut rămânând în ţara natală.
Sunt mulţi emigranţi care pretind că, odată stabiliţi într-o altă ţară, memoria sentimentală începe să le joace feste. Episoade din copilărie şi din tinereţe sau întâmplări la care nu s-au gândit niciodată când erau în ţara natală, le revin cu intensităţi neaşteptate. Un emigrant rus îmi spunea că nu fusese prea mult legat de bunicul lui, şi pe când trăia la Moscova îl vizita foarte rar. Ajuns în America, imaginea bunicului ajunsese să-i bântuie gândurile, îl visa, cuvinte spuse de bunicul său cândva, şi pe care atunci abia le auzise sau le ignorase, îi reveneau acum cu aură de înţelepciune.
Alţii ajung să simtă nevoia în emigraţie de lucruri pe care în ţara natală le-ar fi evitat, sau de care n-ar fi fost atraşi. Emigranţi prin excelenţă citadini din estul Europei, de exemplu, caută să-şi cumpere în ţara de adopţie o casă de vacanţă într-un loc care să le amintească oarecum de peisajul din ţara lor natală, şi unde să cultive roşii “cu gust de acasă”, sau viţă de vie. Alţii se trezesc că duc dorul tradiţiilor, bucătăriei sau muzicii naţionale, deşi când trăiau acolo erau, dimpotrivă, seduşi de valorile vestului.
Universul emoţional al emigrantului este imprevizibil, uneori fragil, sau vulnerabil. Nostalgiile îi ascut simţurile. Emigrantul are o memorie senzorială sensibilă care îl face de multe ori să spună, de exemplu, că acelaşi tip de flori miroseau mai puternic în ţara lui natală, ori că fructele erau mai gustoase acolo. Asta şi pentru că asociază mirosul sau gustul cu trăiri care i se par pierdute odată cu transplantarea lui într-un alt loc. Pentru un emigrant trecutul pare mai greu de recuperat, şi este mai bine salvat în detalii senzoriale: mirosul de tei, asociat poate cu primul sărut. Gustul de mere din grădina bunicilor, sau aburul îmbietor al supei de pui pe care i-o gătea mama în copilărie. Magia munţilor şi atmosfera unei cabane îngropată de zăpadă într-o vacanţă la schi. Cerul înstelat, mai luminos şi mai aproape, într-o noapte de vară.
Memoria sentimentală acţionează diferit, în funcţie de temperament şi personalitate, de complexul psihologic al emigrantului, dar şi de traumele din trecut peste care unii trec mai greu, alţii mai repede. Cei forţaţi să ia drumul exilului din cauza persecuţiilor politice sau religioase, din societăţi totalitare sau fundamentaliste, refuză de multe ori să se întoarcă în vizită în ţara natală, chiar dacă regimul care i-a împins afară a colapsat între timp.
Memoria lor are amprente dureroase, mai puternice decât dorul, nostalgia, sau curiozitatea de a vedea cum au evoluat lucrurile şi ce schimbări s-au produs în lipsa lor. Alţii au o putere mai mare să-şi transceadă suferinţa sau revolta, la ei memoria îndulceşte amintirile, uneori chiar idealizează trecutul, cât de aspru ar fi fost el.
Cunosc o familie de evrei unguri din Transilvania plecată din anii 70, şi care după căderea comunismului a început să revină în ţară cu regularitate, în vacanţe, cu copiii lor născuţi în America dar care vorbesc şi românește, sau la reuniunile aniversare de la terminarea liceului şi facultăţii, deşi nu mai au nicio rudă în România. Amintirile de tinereţe, primele prietenii, perioada studenţiei, pot fi lianți puternici cu ţara natală, capabile să estompeze frustrări sau nemulţumiri. Acolo eram fericiţi pentru că eram tineri, mi-au spus. Şi mi s-a părut că întoarcerile lor în Transilvania sunt de fapt călătorii înapoi în tinereţe.
Un inginer însă care fusese persecutat politic, şicanat la locul de muncă şi împins să emigreze părăsindu-şi casa şi bunurile, refuză şi azi să se întoarcă în vizită, deşi încă mai are rude la Bucureşti, pretinzând că rănile nu i se pot vindeca. Pe de altă parte, un actor care nu a reuşit să-şi continue cariera în ţara de adopţie şi este paznic de noapte la un magazin, evită să se întoarcă pentru a nu-şi etala eşecul, care cu timpul i-a creat resentimente şi pentru ţara natală, şi pentru cea de adopţie.
Am întâlnit emigranţi senini şi emigranţi furioşi. Unii mulţumiţi, pe ambele maluri ale oceanului. Alţii acriţi sau neîmpăcaţi cu soarta lor, pe oricare mal s-ar afla. Şi asta în funcţie nu doar de memoria sentimentală, dar şi de cât de bine au reuşit şi s-au realizat în spaţiul de adopţie.
