„Înţelege, mamă, că nimeni nu mai citeşte de plăcere”…

Carmen Firan: La ce vârstă ai început să citeşti şi care a fost prima carte care te-a marcat în adolescenţă?

Ştefania Magidson: Nu ştiu dacă a fost chiar prima mea carte, însa prima care mi s-a gravat în minte a fost „Din marele legende ale lumii” pe care am citit-o în clasa a treia. Mi s-a părut o carte enorm de groasă şi aproape că nu am îndrăznit să o deschid, însă mi-am luat inima în dinţi şi am citit „Ghilgamesh”, prima poveste din carte şi cea mai scurtă; m-am simţit fascinata şi sedusă de o lume care oarecum intuisem dintotdeauna că ar fi existat… Şi astăzi, legendele şi miturile lumii reprezintă un izvor de inspiraţie la care continuu mă întorc. Mai târziu l-am descoperit şi pe Joseph Campbell şi cartea lui de referinţă „Puterea Mitului”.

CF: Dar recent ce cărţi ai citit?

ŞM : „Viaţa mistică a lui Isus” de H. Spencer Lewis, „Să-ţi visezi lumea în fiinţă” de Jon Rasmussen, „Energia Rugăciunii: cum să-ţi adânceşti practica spirituală” de Thich Nhat Hanh, dar şi „Fetele din Shanghai” de Lisa See, „Romantic Porno” de Florin Piersic Jr. şi „Supleantul” de Petru Popescu.

CF: Crezi că o carte bună poate să inducă o transă? Ţi s-a întâmplat vreodată să te simţi ruptă de lume citind, să nu te poţi dezlipi de pagină? Sau să citeşti pe furiş?

ŞM: Da, absolut. Mi s-a întâmplat mai ales în adolescenţă, cărţile de aventură (Dumas, Karl May) şi romanele de dragoste (Tudoran, Desila) au dus adesea la reacţii din partea părinţilor mei de genul „dar mai ia şi cartea de matematică în mână, te pierzi în romanele alea, la ce-ţi folosesc?” precum şi „mai ieşi afară şi te plimbă la aer curat, stai de ore în şir cu cartea în mână”… în plus, s-a întâmplat nu de puţine ori ca în timpul vacanţelor de vară să se întoarcă părinţii de la serviciu la 2-3 după-amiaza şi să mă găsească tot în pat, nemâncată, nepieptănată şi încă în pijama cu aceeaşi carte în mână cu care ma lăsaseră dimineaţa… evident, destinul lui Winetou părea mult mai urgent decât ce trăiam eu. Şi în prezent, în viaţa mea superaglomerată şi destul de intensă de astăzi, gândul ca aş putea petrece câteva zile în care să nu fac altceva decât să mănânc puţin şi să citesc ore la rând, singură sau cu cineva lângă mine care ar face acelaşi lucru, reprezintă o fantezie utopică egală cu aceea care pentru unii este poate reprezentată de o vacanţă de lux în Cannes cu petreceri, lume „bună” şi cumpărături de la magazine de marcă.

CF: În timpul comunismului cititul era o ocupaţie serioasă pentru majoritatea populaţiei. În lipsă de altceva, fără libertate şi oportunităţi, oamenii se refugiau în cărţi. Pentru a evita alienarea, sau din frondă… În fiecare casă, chiar modestă, exista o bibliotecă. Cititul avea un rol nu doar cultural, dar şi terapeutic, era o sursă de rezistenţă în dictatură, sau o supapă de supravieţuire şi mobilitate mentală într-o societate închisă şi imobilă. Din acest tablou-clişeu al timpului pre-revoluţionar lipseşte însă un element esenţial: plăcerea cititului. Unii citeau chiar din plăcere. Cred că aceştia şi după căderea dictaturii şi accelerarea timpului, citesc şi azi din plăcere. Relaţia ta cu cartea (cititul) s-a modificat după ce ai emigrat?

ŞM: În adolescenţă am fost sedusă de lumea cărţilor şi pentru că aveam sentimentul că putem călători în locuri şi epoci în care altfel nu aş fi putut ajunge niciodată, şi din care aveam de învăţat. Mă aflam într-o Românie „îngustă”, unde din cauza comunismului şi a lipsei de legătură cu lumea largă, am simţit rolul cărţilor ca fiind esenţial pentru a-mi crea puncte de referinţă cât mai diverse, pentru a înţelege mai bine cine sunt, pentru a-mi găsi modele. Adesea, mediul înconjurător nu îţi oferă înţelepciunea, informaţia sau modelele de care ai nevoie şi am considerat extrem de important să aflu cum vedeau Balzac sau Voltaire lumea, de exemplu, prin personajele lor, şi să mă pregătesc pentru viaţă cu ajutorul unor minţi mai luminate decât ale celor din jur; îmi imaginam ca voi depăşi multe situaţii limită dacă mă înarmam cu concluziile deduse de pe urma succeselor şi dramelor altora, personaje mature şi complexe… Relația mea cu lectura s-a modificat în urma emigrării, însă nu din cauză că aş fi fost sedusă de activităţi mai frivole sau pur şi simplu diferite, ci pentru că nu am avut încotro. La puţin timp după ce am ajuns în State (15 ani), pe lângă şcoală a trebuit să lucrez continuu pentru a-mi acoperi multe din necesităţile pentru care părinţii nu aveau bani, iar seara, ajunsă extenuată acasă, nu mai aveam timp decât să mă pregătesc pentru a doua zi ca să o iau de la capăt. În astfel de condiţii, cartea lui Eliade „The Forbidden Forest” („Noaptea de Sânziene”) mi-a luat 6 luni să o termin. În acei ani am trăit continuu sentimentul de foame, ceva ce nu puteam alimenta nici pe departe în ritmul pe care mi l-aş fi dorit. În timpul masteratului în psihologie aplicată spirituală ni s-a cerut (o oportunitate binevenită!) să citim foarte multe cărţi de specialitate care m-au introdus în lumea scrierilor din curentul „New Age”, mi-au aprofundat interesul în esoteric şi misticism, şi mi-au aprofundat cunoștințele şi interesul în cărţile despre spiritualitate, filosofie şi cum aceste teme se împletesc cu natura omului; mai mult, mi-a schimbat lentila prin care filtrez chiar şi literatura clasică sau contemporană… Astfel, când am început să-l citesc pe Tolstoi după anii masteratului, am privit altfel personajele lui care se zbăteau cu teme legate de moralitate sau Dumnezeu. Acum, la vârsta de 43 de ani, îmi împart timpul între rolul de soţie, de mamă (trăind în Los Angeles, pe lângă altele șofez aproape 4 ore zilnic spre şi de la şcoală), cel de preşedinte al fundaţiei non-profit Blue Heron pe care o conduc (care creşte şi devine tot mai complexă pe zi ce trece) şi timpul pe care îl dedic artelor, şi aici includ scrisul si cititul. Cititul a devenit o parte din activităţile de multitasking (cine şi-ar fi imaginat că e posibil?), citesc în timp ce merg pe Treadmill, sau ascult cărţi audio în timp ce conduc maşina (se pare că piaţa cărţilor audio explodează şi o va depăşi pe cea a cărţilor obişnuite). Adesea însă, îmi permit şi luxul de a citi înainte de culcare. Simt că îmi îndreaptă activitatea creierului spre un ritm şi un loc în care îi e bine lui, se relaxează şi se hrăneşte în acelaşi timp. Am început să conştientizez tot mai des că trebuie să ne îngrijim constant de sănătatea lui; o carte bună este pentru creier echivalentul unei mese pline de vitamine şi nutriente pentru stomac sau ficat.

CF: Venim dintr-o lume în care cartea reprezenta valută forte. Cărţile bune se vindeau pe sub mână, erau oferite doctorilor în schimbul serviciilor medicale ori în diverse alte circumstanţe, ca o „mită” ciudată, de neînchipuit în America. Dar şi în România de azi lucrurile s-au schimbat dramatic. Recesiune economică sau culturală?!… Care crezi că e puterea cărţii şi valoarea cititului în cercurile americane în care trăieşti?

ŞM: Puterea cărţii şi valoarea cititului în lumea în care funcționez eu, în general, variază. La noi în casă sunt probabil singura cititoare „mai serioasă”. Mark, soţul meu, după ce l-am tot torturat cu întrebări, mi-a mărturisit că creierul lui e „fript” şi că nu mai are celule rămase pentru citit după zile intense la lucru, sute de pagini de documente tehnice şi legale şi câte 50 de e-mailuri stufoase, zilnic. Puţinul timp liber pe care îl are îl petrece relaxându-se în lumea filmului, producând, montând, ocupându-se de muzica din ele. Dar avem şi prieteni, în speciali doctori, care sunt cititori avizi, am observat că în special pe teme de biografii, ficţiune sau cărti despre fizică şi univers…

CF: Ai doi băieţi de vârstă şcolară. Cât şi ce citesc ei?

ŞM: La vârsta de 12 şi, respectiv, 14 ani, băieţii mei citesc strict ce li se cere la şcoală, una peste alta cam 3-4 ore de lectură pe săptămână, în special cărţi clasice de autori americani: „Să ucizi o pasăre cântătoare”, „Împăratul Muştelor”, „Ferma Animalelor”, dar şi memorii sau nuvele care se leagă cu temele abordate în clasele de istorie şi geografie; dacă într-un an, de exemplu, cursul este despre istoria universală, învaţă şi geografia pământului şi literatură universală, în acelaşi timp, dacă studiază Statele Unite la istorie în perioada colonială, de exemplu, cursul de geografie şi literatura oglindesc primele state coloniale şi scriitorii mai importanți de atunci. Trebuie să recunosc că aproape niciodată nu se delectează cu cărţi, preferă computerele şi tot ceea ce are ecran (şi sporturile), şi se uită la mine straniu, ca venind dintr-o generaţie cu mult învechită când îi îndemn să citească pentru a se destinde: „Mom, get with it, nobody reads for fun anymore”… „Înţelege, mamă, că nimeni nu mai citeşte de plăcere”…

(sursa foto: smartwoman.hotnews.ro)