Carmen FiranCarmen Firan
21.03.2016

Dialogul Vântului cu Marea (VI)

Ultimul Dialog: România- America

(Nina Cassian în conversație cu Carmen Firan)

C.F. – Ai vorbit de „Moartea domnului Lăzărescu”. Este filmul care a atras atenţia şi a deschis apetitul pentru producţiile româneşti, nu numai în presă, dar chiar la o parte neaşteptat de mare a publicului american.

Nina Cassian – Neaşteptat, da, pentru că filmul nu este unul de acţiune, nu are nici sex, nu are nici chiar violenţă. În ciuda durităţii reale pe care o exprimă.

C.F. – Încă o prejudecată spulberată, că americanii ar aştepta doar producţii holiwoodiene care să le satisfacă nevoia de happy end.

Nina Cassian – Tocmai, trebuie să avem mai multă încredere.

C.F. – Şi să lăsăm de-o parte propriile nostre clişee despre ţara asta pe care ni se pare c-o ştim.

Nina Cassian – În ce mă priveşte, am dubii…Încerc s-o miros.

C.F. – Spune-mi ce miroşi.

Nina Cassian – Miros nişte paradoxuri, un amestec de aer îmbătător al libertăţii cu o obtuzitate şi o nevoie de limite. E total paradoxal ce spun, şi n-aş avea dreptul să mă pronunţ pentru că deceniile de când sunt aici nu înseamnă prea mult, mai ales pentru incapacitatea mea de a interpreta fenomenele. Nu sunt bună la asta, mai ales la cele politice. Dar nasul meu lung, care nu e o formă goală ci e funcţional, miroase ceva nesănătos care a început să se petreacă odată administraţia Bush. De atunci aerul Americii a început să se altereze. Pe de altă parte, se pare că poporul american în majoritatea lui e destul de inert şi are nevoie, ciudat! – de o autoritate şi nu prea-i plac schimbările.

C.F. – Totuşi, au făcut până la urmă cea mai spectaculoasă schimbare şi alegere, un preşedinte negru. Eu cred că americanii sunt în general disciplinaţi, cuminţi, şi cred în autoritate, pentru că nu au trăit nicio experienţă traumatizantă care să fi compromis ori subminat încrederea în putere şi în instituţii. Nu au cunoscut niciun alt sistem în afara celui democratic, ei s-au născut în libertate, din Western s-au trezit direct în era tehnologică, într-un fel, şi atunci au devenit încrezători în cei care i-au adus aici. Au garda jos.

Nina Cassian – Aşa e.

C.F. – Este într-adevăr un popor care e ocupat cu zgomotul zilnic, cu munca dementă…

Nina Cassian – şi cu acea lozincă atotcuprinzătoare care spune, în englezeşte, că tot ce-şi doresc e „making money and having fun”, adică să facă bani şi să se distreze. Aici e o contraversă, cum spunea un tovarăş pe vremuri în Romania, ce înseamnă la ei distracţie? Muzică, dans, mâncare. Nu o carte, nu un concert…

C.F. – …cel mult un spectacol pe Broadway, un musical la care vânează glumele nerăbdători să se strice de râs.

Nina Cassian – Şi i-am auzit râzând în săli de cinematograf unde nu era nimic de râs, dar ei vor să se distreze cu orice preţ.

C.F. – De altfel şi Moartea domnului Lăzărescu a fost mediatizată în postcarduri şi afişe ca una dintre „cele mai bune comedii ale anului”.

Nina Cassian – Fac o mică paranteză, când m-am mutat aici, pe Roosevelt Island, de peste 25 de ani, locuind eu într-un bloc de vis a vis, cu bătrâni şi handicapaţi, pe partea săracilor, unde ar trebui să stau şi acum ( dar, iată, mă străduiesc să evoluez), o vecină foarte iscoditoare mi-a sunat la uşă şi s-a uitat în bucătărie, s-a uitat peste tot, voia să ştie totul despre mine şi mi-a recomandat să vin la ora 12 a doua zi la administraţie sau aşa ceva că se dă brânză şi unt dacă o să particip la jocurile lor de societate, la Bingo! La Bingo! Şi mi-a spus „big fun”! Este foarte distractiv. Bineînțeles nu m-am dus, nu mi-am luat nici brânza, nici untul, bun, dar astea sunt obsesiile lor. A face bani şi să se simtă bine, nu ştiu cum să traduc, în a avea posibilitatea să râdă.

C.F. –Nu-i mai puţin adevărat că această societate e construită în mod conştient pe o atitudine pozitivă, optimistă. Pozitivă şi faţă de ce e negativ.

Nina Cassian – Sunt deci destul de infantili. Ceea ce poate să fie şi plăcut, e o dovadă de inocenţă şi de puritate. Ca în cărţile lui Chimet.

C.F. – Copiii au reperele lor, antenele lor. Un copil reacţionează la ceea ce-i face rău sau ştie să spună ce nu-i place.

Nina Cassian – Am fost să văd filmul cu nişte prieteni americani şi toţi mi-au spus că filmul nu reflectă numai realitatea românească, acelaşi lucru se poate întâmpla în America cu o deosebire însă: mârlănia doctorilor. Asta aici nu se întâmplă.

C.F. – Ceea ce nu înseamnă că dacă ajungi într-o condiţie ca a lui, cu un trecut ca al lui, într-o cameră de urgenţă la trei noaptea, într-un spital plin cu răniţi dintr-un accident, nu înseamnă că dacă nu-i spun în faţă pacientului, în camera de alături doctorii între ei nu vorbesc la fel ca medicii români. Corectitudinea politică a schimbat mult mintea oamenilor de aici.

Nina Cassian – Adevărat.

C.F. – Cuvintele nu mai sunt ce erau pentru noi: arme, unelte, ele nu sunt neapărat destinate să comunice. Sunt paravane. În mentalitatea ţării de unde venim noi, oamenii erau suspicioși, aveau o neîncredere generală, se îndoiau şi că soarele ar mai putea lumina, până acolo ajunsese să ne modifice sistemul. Ne creasem şi noi un sistem personal, protector şi de frondă la orice cuvânt care ar fi venit de undeva de sus. Autoritatea nu avea pentru noi niciun credit. În America dimpotrivă, autoritatea e creditată în alb. Eu cred că societatea românească, profund pervertită în timpul comunismului când a creat nişte monştri, era într-un fel paradoxal mai sănătoasă din punctul de vedere al libertăţii de gândire a individului care mormăia, mârâia, rânjea, făcea glume… Bășcălia care e de fapt un mare păcat al nostru a fost salvatoare, tocmai pentru că a fost o supapă de refulare.

Nina Cassian – Ne-am refugiat şi în umor, şi în petreceri şi în beţie…

C.F. – …şi în cafenea. Erau formele noastre de rezistenţă, dar şi forme de frondă. Nu puteam arunca cu pietre în comitetul central.

Nina Cassian – E scandalos că nu puteam. Eu mă tot întrebam de ce oamenii care se apropiau de Ceauşescu într-un fel sau altul, de ce nu puteau să-l injecteze cu ceva, să-l lichideze cumva…

C.F. – Ei, uite că nu puteau şi nici nu le-ar fi trecut prin cap să-ncerce. La un moment dat cenzura oficială ajunsese autocenzură. Aproape că nu mai aveau nevoie să ne supravegheze, ne supravegheam singuri.

Nina Cassian – Ţin minte, aveam o femeie care mă ajuta în casă, eram deja văduvă, singură, pe atunci. Bodogăneam despre acel cuplu sinistru şi ea spunea: Doamnă, nu vreau să vorbesc despre asta, eu vreau să mor cu capul pe perna mea.

C.F. – Frica ne intrase în oase atât de bine, încât până la urmă poliţia secretă şi toate structurile lor de opresiune nu prea mai aveau de lucru. Eram turnaţi tot de către confraţi de breaslă, vecini de bloc, de serviciu…

Nina Cassian – Eu eram destul de inconştientă, vorbeam în dreapta şi-n stânga, dar, vorba anecdotei, „şi la ce mi-a folosit?”

C.F. – Erau intelectualii aroganţi sau frivoli?

Nina Cassian – Unii da. Ne jucam mult. De Revelion făceam cu Petre Solomon şi cu Gellu Naum răvaşe. Ştii, plăcinte cu răvaşe. Insultătoare. La adresa oricui. „Când vorbeşte parcă mănâncă peşte.” Ne insultam reciproc. Unul era : „Ai o vervă care nu se observă.” Asta sunt eu azi. Dacă urâţenia am perceput-o ca pe o virtute, bătrâneţea e un blestem.

C.F. – Când te uiţi în urmă ce vezi?

Nina Cassian – 88 de ani gustoşi.

C.F. – Eşti mulţumită?

Nina Cassian – Da. Pot să spun că ce am trăit a fost bun. Mi-am făcut recitalul, şi damblaua, cum se spune, şi datoria. M-am distrat dar am şi muncit. Poate că aş fi putut scrie mai mult dacă aş fi fost mai puţin leneşă, mai concentrată pe scris şi mai puţin pe plăceri. Am iubit şi am fost iubită. Dragostea mi-a luat mult timp dar mi-a plăcut, mi-a dat multă satisfacţie. Nu mă pot plânge. Am avut parte din toate: şi recunoaştere şi insulte, şi contestări, şi glorie, oho, prieteni buni, soţi excepţionali, toţi, şi bucuria mea de a scrie care a fost cu mine tot timpul.

C.F. – Dacă ţi-aş cere un sfat?

Nina Cassian – Noi suntem foarte asemănătoare şi foarte diferite. Dincolo de transferul de sentimente care există, eu nu am să-ţi transmit nimic. Tu eşti o individualitate extrem de puternică şi aparte. Tu crezi în Dumnezeu şi în noroc, sau în soartă – ceea ce lasă puţin loc intervenţiei tale personale – şi ăsta e unul dintre lucrurile care ne despart, faptul că tu crezi într-o forţă superioară. Eu mă cam îndoiesc de ea. Dar nu suntem adversare. Poate suntem complementare. Două stihii. Să-ţi dau un sfat? Păstrează-ţi copilăria!

 

Ultima convorbire telefonică

Carmen Firan – Bună dimineaţa, Nina. Ce faci?

Nina Cassian – Cozonaci.

Carmen Firan – Cum te simţi?

Nina Cassian – Rău, dar nu mă plâng. M-am săturat de mine.

Carmen Firan– Să continuăm dialogul nostru prin poezii?

Nina Cassian – Da, să ne jucăm. Mi-a plăcut dintotdeauna să mă joc cu tine în poezie. Şi am să-ţi desenez şi portretul într-o zi, dacă mă vor mai ajuta mâinile.

Carmen Firan – Mâini mici şi delicate, de copil.

Nina Cassian – Au fost.

Carmen Firan – Două păsări fragile.

Nina Cassian – Fragilitatea nu are nimic de-a face cu decrepitudinea. Bătrâneţea e urâtă şi îşi face de cap.

***

Suntem născute amândouă în noiembrie, la două zile distanţă. Ani la rând ne-am serbat ziua de naştere împreună la New York şi ne-am dedicat poezii.

piatră şi rouă

                   Ninei

Stai pe o frunză de lotus şi pe un pat de cuie

În fiecare dimineaţă

Îţi speli memoria cu apă de îngeri

Şi înghiţi vanităţi măcinate

Înmuiate în lacrimi de ceară

Bate timpul în geam cu copita lui despicată

Prin sângele tău curg bărbaţi şi cuvinte

Pierderi şi părăsiri

Orgolii mărunţite în oglinda pisată

Clepsidra îşi trage înapoi nisipul fierbinte

Desfaci lumea cu braţul subţire

Din ochiul pământului

Ţâşneşte o pasăre de rouă şi piatră

Subţire

Etern luminoasă

Sublim disperată.

Carmen Firan

27 noiembrie 2008

 

 

***

 

Un catren (deşi ar merita o odă)

pentru Carmen Firan, de ziua ei

 

Pegasul fanteziei, când nechează,

ascultă şi poruncile rigorii.

Eşti veşnic visătoare, veşnic trează,

şi Harul îți sclipeşte în toţi porii!

Nina Cassian

29 Noiembrie, 2008, New York

(fragment din volumul Dialogul Vântului cu Marea, Editura Tango, 2014)

Sursa foto: theguardian.com (imagine prelucrată)