Carmen FiranCarmen Firan
07.03.2016

Dialogul Vântului cu Marea (IV)

– Nina Cassian în conversație cu Carmen Firan –

 Feminitate, Viaţa amoroasă

C.F. –Vorbeşte-mi despre raportul de forţe în cuplul amoros, fireşte cu referiri la experienţa ta. Cineva te caracteriza simplu: „Nina iubeşte poezia, bărbaţii puternici şi comunismul.” Cât adevăr şi câtă legendă?

Nina Cassian – Pentru cei care nu mă cunosc dar li se pare că mă ştiu, sau pentru cei care mi-au alcătuit o reputaţie artificială – răspunsul meu poate părea surprinzător. Totdeauna, în relaţia de cuplu, mi-am dorit un stăpân, un stăpân tandru şi luminat, oricum o autoritate capabilă să mă conducă, să mă protejeze, mai ales în viaţa practică (la acest capitol eram nulă…) Fireşte, aveam superiorităţile mele. Bărbaţii pe care i-am iubit le aveau pe ale lor, şi se dovedeau complementare şi armonioase. Au existat fără îndoială momente „tiranice” de o parte şi de alta. Fără consecinţe dramatice. Nu am vrut niciodată să domin, ci să mă supun – fără sclavie -, să mă subordonez în deplin respect al legilor demnităţii.

C.F. – Consideri că în dragoste ai primit cât ai meritat?

Nina Cassian – Atunci, da. Acum, am să-ţi răspund printr-o poezie de-a mea, mai veche, care se cheamă chiar Întrebări şi răspunsuri:

Cândva mă-ntrebam dacă mi se cuvine

Să-not în lumină şi limpezime

Acum nu mă-ntreb.

Mai gol decât trupul mi-e stupul

cu toate romburile negre şi pustii.

 

Cândva mă-ntrebam: demnă sunt oare

de-atâta iubire?

Acum nu mă-ntreb.

Sunt sparte-ncăperile iubirii.

Suflă vântul printre ele.

 

De-atâta sunt demnă

Şi-atâta mi se cuvine.

C.F. – Unii pretind că au iubit de multe ori în viaţă, dar s-au îndrăgostit doar o dată sau de două ori…Tu de câte ori te-ai îndrăgostit?

Nina Cassian – De fiecare dată. Nu puteam să iubesc fără să fiu îndrăgostită.

C.F. – Erai romantică?

Nina Cassian – Dacă nu mă înşel, Marx a fost întrebat în cadrul unui chestionar care e calitatea principală pe care o cere unui bărbat – şi a răspuns: forţa. Dar unei femei? A răspuns: slăbiciunea. Mărturisesc că, prin această atitudine „romantică”, mă asociez unei prejudecăţi vechi şi îndărătnice: sunt (am fost?) iremediabil feminină…

C.F.Pot să confirm. Te văd cum în prezenţa unui bărbat îţi aranjezi părul, faci gesturi lungi, graţioase, cum îi seduci prin cuvinte bine alese şi da, prin feminitate, chiar şi acum.

Nina Cassian – Mulţumesc. Deşi nu-mi mai recunosc trupul.

C.F.– Ce crezi despre feminism în America?

Nina Cassian – Nu prea sunt la curent cu mişcările feministe. Dar, în ciuda declaratei mele feminităţi din cadrul cuplului, mă asociez cu trup şi suflet cauzei emancipării femeii. Încă din adolescenţă, dar şi azi, eram şi sunt sătulă şi indignată când aud bărbaţi întrebând: „Câte femei compozitoare există? Dar femei filosof?” – ca şi când acest handicap n-ar avea explicaţii istorice, ci s-ar datora unei incapacităţi funciare a sexului „frumos” de a accede la asemenea înalte discipline! (de femei scriitoare nu întreabă, fiind depăşiţi de realitate…) Ei nu ştiu (sau se fac că nu ştiu) că, secole de-a rândul, femeia a fost „obiect de plăcere sau animal de povară” sau, conform dictonului german, rolul ei trebuia să se limiteze la cele trei K-uri:”Kinder, Kuche, Kirche” (copii, bucătărie, biserică)- deşi, chiar în aceste „domenii”, tot supremația masculină se exercita („pater familias”, bucătar-şef, popă). Singurele „ocupaţii artistice” permise femeilor, chiar în societăţi civilizate şi, evident, în familii înstărite, erau învăţarea unui instrument muzical şi broderia…Şi să nu uităm că, în Europa, ultima ţară care a acordat drept de vot femeilor a fost Elveţia! Mişcările feministe revendică egalitatea femeii cu bărbatul – nu echivalenţa. Femeia e mai slabă fizic, fără a mai pomeni de dificultăţile ei lunare sau de cele de dinainte şi de după naştere, ceea ce ar cere din partea bărbatului un plus de atenţie şi de protecţie. Din nefericire, femeia e încă înjosită şi terorizată într-o imensitate de populaţii şi religii fanatice orientale, mergându-se până la tortură, lapidare şi omucidere. Ce şanse, chiar în timp, are vehementul nostru protest? Greu de spus.

 

C.F. – Pe de altă parte, eu cred că feminismul, necesar şi benefic la începuturile sale, a ucis, într-un fel, feminitatea, mai ales în marile metropole vestice. Nu era de ajuns competiţia pe care societatea modernă o impune, există acum şi o competiţie între sexe, în interiorul cuplului. Este admirabil saltul social, profesional, al femeilor de carieră, dar urgenţa performanţelor, ambiţia, statutul de „single de succes” pot mai degrabă să intimideze bărbatul decât să-l seducă. Feminitatea, acel amestec de forţă, delicateţe şi graţie, reiese, metaforic vorbind, din fotografii alb-negru, şi mai puţin din coperţile lucioase ale revistelor de afaceri ori de modă. Sensibilitatea nu înseamnă slăbiciune. Şi nici succesul nu aduce neapărat fericirea.

Nina Cassian – E adevărat. Mie mi-a plăcut să port rochii şi nu pantaloni.

C.F. – Care e relaţia ta cu Maurice?

Nina Cassian – El e o veveriţă, cum ştii. Dacă ar fi să cred în ceva, apariţia lui Maurice în viaţa mea aş lega-o de o minune. El a apărut târziu, când nu mai aşteptam nimic. Eram săracă, urâtă şi bătrână. Ajung şi eu să cred că sunt norocoasă.

C.F. – Ţi-ai dorit copii?

Nina Cassian – Mi-am dorit. Dar n-a fost să fie.

C.F. – Ai scris însă multe cărţi pentru copii. Compensaţie? Refulare?

Nina Cassian – Le-am scris pentru mine. Şi pentru prietenii mei. Suntem cu toţii copii.

(fragment din volumul Dialogul Vântului cu Marea, Editura Tango, 2014)

Sursa foto: zambetulsoarelui.wordpress.com