Carmen FiranCarmen Firan
04.04.2016

America dinăuntru și dinafară (II)

Priveam odată un film într-un grup de amici și, când pe ecran se arăta cum copaci uriași din jungla Amazonului erau tăiați de antreprenori zeloși să-și extindă afacerile cu petrol, unul dintre ei s-a ridicat nervos și ne-a șuierat peste umăr: „Un film comunist!”

O cunoștință de orientare marxistă, școlit la Moscova și ajuns liberal în America, admirator al lui Putin, ne-a mărturisit într-o seară: „Am o problemă. Nu suport negrii.” Fără comentarii. Republicanii or avea ei resentimente pentru evreii din America, identificați în mod special în lumea universitară, Hollywood, mass media și firme de avocați, dar ar fi gata să lupte pentru apărarea Israelului, admiratori al liderului de dreapta Netanyahu.

Mexicanii sunt utili la muncile de jos pe care americanii refuză să le mai facă, dar aceiași care îi angajează la negru pe bani puțini, i-ar expulza la ordinul partidului și nici usturoi n-ar fi mâncat și nici gura nu le-ar mirosi. În timp ce corporațiile și milionarii profită în timpul administrațiilor republicane de o fiscalitate redusă, săracii și minoritățile se uită cu speranță spre democrați. Social-democrații declamă împărțirea profitului, deși mai toate promisiunile din campaniile electorale rămân pe hârtie. Se spune că republicanii pe timpul mandatului lor strâng bani pe care democrații apoi îi cheltuiesc. Poate, asta însă până la George Bush Jr. care a cheltuit tot ce strânsese Clinton pe războiul din Irak, văzut acum ca o eroare. Dacă a fost o greșeală intrarea în Irak, o alta a fost retragerea trupelor de către Obama, lăsând câmp liber formării grupărilor extremiste care au dus la crearea califatului islamic.

Opoziția îl critică înverșunat pe președinte. De la sloganul primului mandat „Obama n-a făcut nimic!” s-a ajuns acum la apelativul de „trădător.” Din fericire, în afară se știe puțin despre atacurile dreptei americane. În afară, discursul politic american e dat de exemplu prin decență și sobrietate. Rivalitatea și certurile pe doctrine politice eșuează la un pahar de vin când democrați și republicani convin asupra aceluiași lucru: ce norocoși sunt că trăiesc în America! God bless us!

Diversitatea continentului american de nord salvează stridențele. Lucrurile sunt complexe și amestecate. Am călătorit mult în interiorul acestei țări fascinante în care uniformizarea a învins contradicțiile. Am întâlnit oameni de toate felurile, am băut moonshine cu republicani moderați în Arkansas, am ascultat povestirile unui veteran al războiului din Vietnam în Kentucky și eram gata să-mi atârn o pancartă de piept și să ies în stradă pentru a milita pentru drepturile lor, m-am contrazis cu liberali înverșunați în Ohio care pretindeau că sistemul de sănătate din Cuba e mai bun decât cel american, am ascultat corul Tambernacle la templul mormonilor din Salt Lake City și am discutat apoi cu tineri libertarieni care ar dizolva guvernul mâine și ar trăit în legea lor…

Într-o dimineață foarte devreme, călătoream din las Vegas spre Los Angeles prin deșertul Nevada și am oprit la o benzinărie. Într-o Capelă, un predicator evanghelist de culoare le vorbea câtorva zeci de credincioși veniți cu noaptea-n cap la slujbă despre compromiterea Crăciunului prin comercializare și fetiș. În Texas am fost pe un stadion uriaș unde un predicator baptist explica pasaje din Biblie la zeci de mii de albi frumos îmbrăcați care ba lăcrimau, ba intrau în transă, ba zâmbeau complice… Am cântat în bisericile din Bronx și m-am ținut de mână cu negrese cu pălării flamboaiante, legănându-ne pe ritmuri de Gospel. Toate astea fac America. Și am găsit de fiecare dată înțelegere, limbajul potrivit, o formă de solidaritate cu oameni diferiți, uneori cu opțiuni și păreri diferite de ale mele. Ceea ce ne desparte până la urmă sunt doar intoleranța și extremismul. Pentru ele nu există nici limbaj, nici înțelegere. Lecția istoriei nu pare să fie învățată nici până acum. Timpuri tulburi se ivesc la orizont. Inclusiv pentru America, asupra căreia toți ochii sunt ațintiți. Mai poate America oferi siguranța rezolvării conflictelor într-o lume în degringoladă, încercată de războaie și terorism? Când nici Papa, în ciuda zâmbetului bonom, nu ne încurajează prea mult: „Ne aflăm în al treilea război mondial!” Toate par date peste cap. Inclusiv vremea. De Crăciun, în loc să ningă, a înflorit cireșul din grădina vecinilor.

În ciuda datelor oficiale pozitive conform cărora șomajul a scăzut la 5%, piața caselor a crescut, bursa merge bine, benzina e ieftină, economia s-a învigorat, clasa mijlocie nu prea simte cine știe ce bunăstare. O familie de tineri în care amândoi muncesc abia reușește să-și plătească facturile de la o lună la alta. Nu mai suntem în depresie, dar societatea e departe de a fi înfloritoare. Lupta politicienilor se concentrează spre a vinde iluzii clasei mijlocii pentru care deocamdată nu par să aibă soluții nici liberalii, nici conservatorii. Partidul democrat trece printr-un impas de lideri. Fosta prima doamnă Clinton, ceva mai obosită, după o prestație deloc strălucită ca secretar de stat, pare să fie favorită în a primi nominalizarea în cursa prezidențială. Republicanii, în schimb, au umplut scena cu un exces de candidați, care mai de care mai neprezidențiabil, atacându-se între ei în fața națiunii consternată de atâta etalare de mediocritate. Partidul pare înghețat în timp, incapabil să se reformeze la dinamica lumii de azi. Liderii moderați, mai tineri, nu au încrederea și susținerea bătrânilor conservatori prinși între un naționalism datat și o strategie politică agresivă pe scena internațională. Un fel de cowboys aruncând cu bombe pe muzică country.

Donald Trump „a furat” până la un punct, cum se spune, spectacolul. Nu e prima oară când candidează. A mai apărut în câteva campanii electorale și, destul de repede, ori s-a plictisit, ori s-a retras, conștient că nu avea șanse. Anul acesta a venit cu un alt discurs și o altă strategie. Cea a punerii degetului pe rănile pe care toți ceilalți evitau să le atingă. La început, a părut amuzant. Ba chiar curajos. Apuca lucrurile murdare din capătul lor curat, rostea pe șleau lucruri pe care alții le tot ascundeau sub preș pentru a nu călca pe ouă fierbinți, vorbea altfel și a reușit să atragă atenția și să se facă auzit. În fine, corectitudinea politică era dată la o parte, își forța contracandidații să abordeze subiecte incomode și o briză proaspătă începuse să bată.

Curând discursul lui a început să se degradeze însă. De la un nepolitician politically incoherent a alunecat ușor într-un one man show de divertisment. „Un clovn”, spuneau unii, „un caraghios”, alții. Alterna cravate roșii cu șepci verzi muncitorești, tonul lui era tot mai crescut, jignea femei și handicapați, amenința reporteri, rotindu-și buzele batjocoritor. „Cred că studiază discursurile lui Mussolini”, spunea cineva.

Pe pagina lui de Facebook, Donald Trump are like de la aproape 5 milioane de simpatizanți. Printre ei, și câțiva, foarte puțini, din amicii mei de Facebook. Români de altfel respectabili, veniți înainte de 89 și care au apucat ceva din visul american. Respect orice părere. Sunt curioasă să aflu cum gândesc oamenii, de unde își trag pasiunile sau antipatiile, ce argumente au pentru ele.

Sloganul electoral al lui Trump este Make America great again. Înclin să cred că nu prin educație, toleranță sau vreo artă a negocierilor și diplomației, ci prin intimidare și declamarea excepționalismului și supremației, prin a trimite trupe în Siria, a întreține alte teatre de război, a arăta lumii cât de great suntem militar. Mogul al imobiliarelor, afacerist miliardar și autointitulat patriot până în măduva oaselor, Trump compensează lipsa experienței politice cu promisiuni care pe cât de glorioase par pentru unii, pe atât sunt de înfricoșătoare: expulzarea a milioane de emigranți ilegali, ziduri și garduri la frontiera cu Mexicul, interzicerea musulmanilor de a mai intra în țară pe o perioadă nedeterminată, uciderea familiilor celor suspectați de terorism… Până și Chenney, maestrul introducerii torturii în închisorile cu deținuți AlQueda, s-a îngrozit. După atacul terorist de la San Bernadino, discursul lui s-a radicalizat cu tonuri naziste. „Ce crezi de Trump?” Am întrebat un amic republican. „Un nebun!”, mi-a raspuns râzând, „dar îl voi vota oricând împotriva oricărui democrat.”

Duetul Trump președinte – Cruz vicepreședinte le dă unora fiori. Alții văd în asta salvarea Americii. Putin își freacă mâinile binedispus. Îl laudă pe Trump și îl așteaptă să-și încerce în sfârșit mușchii cu un lider pe măsură, obosit de sancțiuni economice, tratate și diplomație chioară. Între timp, Europa nu se simte nici ea prea bine, dreapta câștigă teren pe fondul a peste un milion de refugiați care tocmai au poposit pe meleagurile civilizației vestice trăgându-și toate ale lor după ei. Doamna Merkel și-ar înghiți cuvintele, dar pare prea târziu. Sute de femei germane au fost agresate sexual de către imigranți ilegali sau solicitanți de azil în mai multe orașe. Multe alte plângeri de furturi și agresiuni continuă să fie depuse la polițiile locale. Demonstrații ale emigranților musulmani împotriva civilizației vestice au loc în Londra și în alte orașe. În Germania se retipărește „Mein Kampf”. Mișcări ultranaționaliste și de natură nazistă mocnesc. Europa nu va mai fi aceeași, spun mulți cu nostalgie și teamă.

Președintele Obama ia în sfârșit taurul de coarne și dă o ordonanță de urgență pentru a regulariza regimul armelor, subiect fierbinte pentru republicanii înghețați în vremea Vestului sălbatec. Președintele plânge pe toate canalele de televiziune invocând copiii uciși în școli, zecile de mii de victime ale agresiunilor și accidentelor prin împușcare. Trump ironizează și lacrimile lui Obama, și dorința majorității de a ține cumva sub control accesul la arme al celor dezechilibrați psihic.

China se clatină economic, bursa cade în America, Putin lansează pe piață un parfum promovat de agenți travestiți în Lenin și Stalin, Eau de Putin. Trump e tot mai sigur pe el și mai aberant. Am intrat în anul incendiar al Maimuței, tulburat și de amenințările Coreei de Nord, ori de suspiciunile că Iranul își continuă planul nuclear dincolo de pacturile obținute de administrația Obama… Granițele se întăresc, lucrurile se radicalizează, chiar și cei mai toleranți, promotorii multiculturalismului, ajung mai temători și mai circumspecți în declarații.

E timpul extremiștilor. Și totuși, am încredere în bunul simț al americanilor. Sper că națiunea își va regăsi vocea moderată și drumul bun. Altfel, vremuri periculoase mijesc la orizont.

***

I once watched a movie with a group of people, and when on the screen large trees from the Amazon jungle were shown being cut down by zealous entrepreneurs in order to expand their businesses, a guy stood up nervously and hissed over his shoulder: “A communist movie!”

An acquaintance from Eastern Europe, schooled in Moscow and an admirer of Putin, now a liberal in America, confessed one evening: “I have a problem. I can’t stand the blacks.” No comments. Republicans may harbor resentments towards American Jews, identified especially in the university world, Hollywood, mass-media and law firms, and would still be ready and willing to fight in defense of Israel being admirers of the right-wing leader Netanyahu. The Mexicans are useful for the grunt work which Americans refuse to do, but the same people who hire them for pennies would deport them at the party’s order without second thoughts.

Corporations and millionaires profit from reduced social spending during Republican administrations, the poor and minorities look to the Democratic Party with hope. The social-democrats seek a redistribution of wealth although almost all their campaign promises remain on paper only. It is said that during their mandate Republicans gather money that are spent afterwards by the Democrats. Maybe so, that is until George W. spent all the money that Clinton had amassed on the Iraq War, a war now seen as an error. If invading Iraq was a mistake, another was Obama’s troop withdrawal, creating a vacuum allowing the formation of extremist groups which led to the Islamic kalifate. The opposition is fiercely criticizing the President. From the first term slogan “Obama did nothing!” it has now progressed to the “traitor”. Fortunately, very little is known on the outside about the American right-wing attacks. Abroad, the American political discourse is given as an example of decency and sobriety.

Yet the divisive political discourse abates when Democrats and Republicans convene and share a glass of wine. Then there is consensus – how lucky we are to live in America! May God bless us!

The diversity of the American continent saves the shrillness. Things are complex and mixed. I have traveled much of this fascinating country where uniformity beat contradiction. I have met all kinds of people. I drank moonshine with moderate Republicans in Arkansas, listened to the stories of Vietnam in Kentucky and I was ready to throw a sign around my neck and go out in the streets to plead for their rights. I disagreed with fiery liberals in Ohio who espoused that Cuba’s healthcare system is superior to ours. I listened to the Mormon Tabernacle Choir sing in Salt Lake City and afterwards talked with young Libertarians who would dissolve the government tomorrow and would live by their own law…

One early morning I was traveling from Las Vegas to Los Angeles through the Nevada desert and stopped at a gas station. In a chapel a black evangelical preacher was giving an early sermon on the demise of Christmas by commerce and fetish. In Texas I attended a giant stadium where a Baptist preacher interpreted biblical passages to tens of thousands of well-dressed white people who teared up, went into a trance or smiled complacently… I have sung in Harlem churches hand in hand with black matrons sporting outrageous hats while swinging to Gospel rhythms. All these make America. And I always found sympathy, the right language, a form of solidarity with different people, sometimes with different options and opinions than mine. In the end all that sets us apart is just intolerance and extremism. There is no language for them, no sympathy. The lesson of history seems not yet learned.

Troubled times are rising on the horizon, including America’s which remains in the world’s eyes. Can America offer the safety of conflict solving in a disoriented world, challenged by wars and terrorism? When even the Pope, despite his genuine smile, does not encourage us much: “We are in World War Three!” Everything seems upside down, including the weather. On Christmas day, instead of snow, my neighbor’s cherry tree blossomed.

Despite positive unemployment data of less than 5%, a growth of the housing market with gas cheap, the economy reinvigorated, the middle class doesn’t feel too much comfort. A young family where both parents work can barely pay their monthly bills. We are not in a depression but society is far from flourishing. The politicians be they liberal or conservative fight in selling illusions to the middle class without offering solutions. It is only now that Bernie Sanders, an independent until last year when he registered Democrat to run for President does there seem to be a solution for getting out of the quagmire, even if a high price be paid by the wealthy. Powerful and unconventional personality, Bernie looks like a grumpy old man, but after you understand what he’s saying and what he wants, he becomes seductive and you would go with him, reforming and humanizing America. It seems that the former First Lady Hilary, somewhat weary after doing a less than brilliant job as Secretary of State, is again out of luck. Obama in 2008, now Sanders rains on her parade.

Bernie Sanders, loved by the young and intellectuals, would spark a revolution, would wake up consciousness and would restore faith in the hearts of the American people. Only I’m afraid that today Wall Street, banks and corporations that rule the world can blow up, or push into extinction any revolution…

Even if he doesn’t win, his presence in the presidential race will restore dignity to American electoral speech in the eyes of the world. Son of Polish Jewish immigrants, the senator of Vermont is well versed in American history and politics, a pragmatic idealist and a responsible patriot. It’s interesting that many youngsters from East Europe adhere to Sander’s ideas and follow the US presidential debates conscious of the impact White House’s decisions have at the international scale, affecting, indirectly, their future as well.

On the other hand, the Republicans filled the scene with an excess of candidates, each of them more un-presidential than the others, attacking each other in front of a nation dismayed by such a display of mediocrity. The party seems frozen in time, incapable of reform by the dynamics of today. Moderate leaders don not have the trust and backing of old conservatives trapped in dated nationalism and an aggressive political strategy on the international scene – cowboys threatening to throw bombs to the tune country and western music.

For now, Donald Trump has stolen the show. It isn’t his first run. He appeared in several past elections and he either got bored or retired pretty fast, aware he had no chance. This year he jumped in with a different strategy, the “poking the finger in everyone eyes” strategy. In the beginning, he was funny, even brave. He grabbed the dirty things by their clean end, spoke roughly of things everyone else swept under the rug so they wouldn’t have to juggle hot potatoes. He spoke differently and managed to get attention and make himself heard. Finally, political correctness was swept aside, he forced his rivals to address inconvenient truths and a fresh breeze started to blow.

But soon his discourse started to degrade. From a non-politician, politically incorrect, he slowly slipped into a one man show. “A clown” some said, “a ridiculous man” said others. He would switch between red ties and green worker’s caps, his tone was ever rising. He offended women and the handicapped. He threatened reporters, mocking everyone with his smile. “I think he must be studying Mussolini’s speeches” someone told me.

On his Facebook page, Trump has over four five million followers. Among them are very few of my Facebook friends, respectable East European, all of them immigrants before de fall of communism. I respect any opinion. I’m curious to find out how people think, from where they take their passions and enmities, what arguments they have for their beliefs.

The Trump electoral slogan is “Make America Great Again”. I tend to think that not through education, tolerance, or some diplomacy art, but through intimidation and the declamation of exceptionalism and supremacy, through maintaining and opening other war theatres, to show the world how great we are militarily. Real estate mogul, billionaire businessman, Trump compensates his lack of political experience with promises which, on how glorious they seem for some, are also scary: the expulsion of millions of illegal immigrants, walls and fences at Mexico’s borders, the prohibition of entering the country for Muslims for an undetermined period, killing the families of those suspected of terrorism… Even Cheney, the spearhead of torture in Al-Qaida prisons, was horrified.

After the terrorist attack in San Bernardino, Trump’s discourse radicalized with Nazi tones. “What do you think of Trump?” I asked a Republican. “A lunatic!” he answered laughing “But I will vote for him against any Democrat anytime.” The duo of Trump for President – Cruz for Vice-President gives some the chills; for others it represents America’s salvation. Putin cheerfully rubs his hands. He praises Trump and can’t wait to match his powers with someone his size, tired of economic sanctions and empty diplomacy.

Meanwhile, Europe doesn’t feel good either, the right wing gains ground in the context of over a million refugees that just got on the land of western civilization, dragging all their customs and mentalities with them. Ms. Merkel would swallow her words, but it’s too late. In several cities on New Year’s Eve, hundreds of German women were sexually assaulted by illegal immigrants or asylum seekers. Hundreds of theft and aggression complaints keep being filed at local police stations.

Muslim immigrant demonstrations against western civilization take place in London and other cities. “Mein Kampf” is republished in Germany. Ultra-nationalistic and Nazi movements are brewing. Europe will never be the same, many say with nostalgia and fear.

President Obama has finally taken the bull by the horns and signed an Executive Order on gun control, a hot topic for the Republicans frozen in Wild West times. The President weeps on national news invoking the children shot in schools, the tens of thousands of victims of aggression and accidental gunshots. Trump mocks Obama’s tears and the majority’s wish to deprive access to guns by the mentally unbalanced.

China is in an economic stagger, the stock in America crashes, Putin launches on the market a perfume promoted by transvestites dressed as Lenin and Stalin, Eau de Putin. Trump is surer of himself and more aberrant, now mocking the Pope. We exchanged our New Year’s cards asking for happiness and peace. 2016 starts troubled by North Korea’s threats, or by suspicions that Iran continues its nuclear plan… Borders toughen, things radicalize, even the most tolerant, promoters of multiculturalism, grow more fearful and wary in their statements.

It is the time of the extremists. But even so, I have faith in the common sense of the American people. I hope the extreme will be sidelined, the nation will rediscover its moderate voice and find the right path. And wouldn’t it be nice if while many states head to the right wing, America makes a turn to the moderate left? Maybe it’s just the equilibrium we need now so we do not alienate our present and jeopardize our future…

(Article published in Lettre Internationale, winter issue, 2016)

Imagine prelucrată de Maria Morariu (sursa foto: businessinsider.com)