Carmen FiranCarmen Firan
28.03.2016

America dinăuntru și dinafară (I)

Trăiesc de peste 18 ani în America și continui să o descopăr, sau mai bine zis să o citesc și recitesc, așa cum faci cu o carte. Nu pot pretinde că o știu nici acum. Chiar dacă adaptarea mea în New York s-a produs imediat, fără crize de identitate ori anxietăți de vreun fel, America e mai mult și mereu altceva, un spațiu uriaș și complex, pe care, în plus, dinamica vremurilor de azi îl răscolește la toate nivelele.

E interesantă percepția dinăuntru și din afară a Americii, ca entitate nediferențiată. Din afară, se vorbește despre America în special în clișee – admirative sau dimpotrivă. Cu cât o cunosc mai puțin sau deloc, cu atât unii au păreri mai bine formate. În viziunea roz, visul american încă mai funcționează de la sine, cerul e limita, aici poți da oricând lovitura și deveni bogat peste noapte, America e cea mai puternică și de-a pururi nemuritoare.

Există și viziuni negativiste în care imperiul ar fi pe ducă, și-ar fi pierdut supremația deși continuă să joace rolul de jandarm al lunii, Obama e prea slab, Putin i-ar fi probat slăbiciunea, iar China așteaptă la colț să preia dominația economică. Teoriile conspiraționiste prezic și ele de ani buni tot felul de dezastre, de la cântecul de lebădă al dolarului înainte de a sucomba unei monede internaționale unice, la un guvern mondial subteran care urzește dominații sumbre și manipularea omenirii spre distrugere.

În viziunile superior-arogante, americanii ar fi infantili, naivi și creduli, lipsiți de cultură, obsedați doar de valoarea banului și manipulați de mass-media care le ascunde adevărul… Cunosc europeni care declară că n-ar trece oceanul în ruptul capului, ce să caute ei în America? New York-ul e complet neinteresant, un conglomerat de oțel și sticlă, o lume de snobi inculți care își cumpără bilete scumpe la Opera metropolitană doar pentru a-și etala bogăția… Am întâlnit turiști extaziați de magia New York-ului și alții complexați, ori străini de spiritul lui. Am văzut familii care au făcut sacrificii imense să se stabilească în America, dar, mai nou, altele care abia așteaptă să se repatrieze pentru a-și crește copiii sau a-și mânca pensia într-o așa-zis “lume normală”.

Am stat de vorbă cu tineri care au venit aici cu gândul să emigreze, dar după o vreme au descoperit că nu pot face față competiției ori ritmului draconic de muncă și s-au întors în țara natală, după cum alții au ajuns în scurt timp în vârful carierei și pretind că doar în America ar fi reușit atât de mult. Locurile au chimia lor cu care ne potrivim sau nu, la care rezonăm mai bine sau deloc. În plus, nici în America nu mai e atât de bine ca pe vremuri, și nici în Estul Europei nu mai e atât de rău. Lumea și-a rotunjit colțurile, sau și-a ascuțit peste tot asperitățile.

Din interior, lucrurile au mai multe nuanțe, deși percepțiile pot fi și aici extrem de diferite. Aceeași realitate este interpretată de fiecare altfel. Ori poate realitatea este doar ceea ce fiecare proiectează în afară… Pe oameni nu îi despart doar standardul economic sau cultural, ci și pasiunile politice. Nu putem vorbi de o mentalitate americană, în general, ci de mentalități înăuntrul unei culturi de emigrație.

Am petrecut câteva zile în Florida și un vecin de apartament, refugiat cubanez, mi-a explicat de ce militează el împotriva deschiderii istorice făcută de administrația Obama către Cuba, după zeci de ani de embargo și ruperea relațiilor diplomatice. „Sunt aceiași comuniști la putere, nu poți bate palma cu ei. Până nu va pleca familia de dictatori și acoliții lor, orice relație politică ar trebui înghețată.” Îi înțeleg argumentele. Pe de altă parte, el trăiește comod în America, în timp ce bieții lui conaționali prinși în capcana istoriei, săraci și fără speranță au tot o singură viață, cât să mai aștepte?! Aceeași dilemă pe care și mulți români au trăit-o în timpul dictaturii ceaușiste ori în perioada de tranziție imediat de după 89. Au fost chiar câțiva intelectuali care au cerut la Departamentul de Stat să nu i se redea României Clauza națiunii celei mai favorizate pentru a nu credita un regim pe care îl considerau corupt. Democrația poate face loc compromisului, spre deosebire de dictaturi care sunt din start complet compromise.

Pe de altă parte, există și emigranți care odată ce se văd în America, cu familiile în siguranță, cu slujbe și green card, integrați în sistem, devin nu mai înțelegători, ci mai intoleranți. Odată ce ei sunt înăuntru, să nu mai fie primiți și alții. Dezvoltă un fel de patriotism artificios, devin mai catolici decât Papa, imaginându-și că așa dau ceva înapoi țării care cu generozitate i-a adoptat.

Emigranții din Estul Europei veniți înainte de căderea comunismului, se trezeau conservatori de cum aterizau pe Aeroportul Kennedy. Argumentul principal era un consens general: „democrații sunt comuniști”. Mulți au rămas la acest enunț simplist până în ziua de azi și au preluat sârguincios întreaga doctrină republicană, fie că li s-a potrivit sau nu. Inutil să le spui că de fapt se aflau în cea mai veche democrație care nu a cunoscut niciodată regimul comunist. Logica își pierde puterea când e vorba de convingeri. E adevărat că doctrina republicană le putea acomoda prejudecăți și unele resentimente cu care trecuseră oceanul pentru orice fel de ne-albi, pentru oricine diferit de ei. „Negrii sunt ca țiganii noștri, teribil!”, spunea o doamnă stabilită la New York la o întâlnire cu români. Doar cuvintele pictorului Mircea Ionescu au mai aplanat penibilul: „America fără negri ar fi ca un ocean fără valuri.”

Tinerii și familiile emigrante în anii post-revoluționari, veniți din motive economice sau legate de cariera profesională, sunt în majoritate liberali în gândire, grație și șansei de a se fi putut forma și emancipa fără presiunea vreunei dogme politice. Paradoxal (sau nu), aceștia erau de dreapta în România și au aderat mai degrabă la ideile de centru-stânga în America. Până la urmă contează independența minții, gândirea pe cont propriu în funcție de realitate, ofertă politică, lideri și idei.

America a mers bine alternând cele două partide la guvernare, președinți republicani și democrați, chiar dacă fiecare dintre ei au fost criticați aspru de opoziție, unii forțați să demisioneze, alții asasinați… Țara a trecut după 11 septembrie 2001 prin depresii economice, războaie și mișcări sociale, crize imobiliare și financiare, dar a găsit puterea să se regenereze și să-și păstreze statutul pe scena internațională.

Doar că lucrurile aveau să se dea încă o dată peste cap odată cu escaladarea războiului din Siria, cu noul val de refugiați, ascensiunea califatului islamic și atacurile teroriste. În interior, pe de altă parte, dezbaterile politice din anul premergător alegerilor creează vâlvă și îngrijorare.

Nu am crezut niciodată în turnul de fildeș de unde creatorii să privească detașați cum apune soarele la orizont ori cum o ambarcațiune cu motoare turate la maxim sperie păsările. Nu e nevoie să faci politică, dar cred că e necesar să fii alert, să observi, să încerci să înțelegi și să problematizezi. Cum nu e nevoie să te duci la biserică, ceea ce nu înseamnă că ai fi străin de Cântarea Cântărilor ori de amprenta Sfântului Paul asupra creștinismului.

Noi venim dintr-o lume unde intelectualii nu au doar autoritate, ci sunt și formatori de opinie. În America lucrurile stau diferit. Oamenii de cultură nu au aceeași vizibilitate și putere de influență. Nu ai să auzi pe cineva citându-l pe Philip Roth într-o chestiune politică, în timp ce în România un text de Andrei Pleșu, de exemplu, face totdeauna impresie. Există legenda că dezbaterea politică e deplorabilă pe plaiurile dâmbovițene. Cred că ar fi la fel de plastică și în America dacă nu ar exista acea corectitudine politică despre care atât se vorbește azi. Atacurile sunt însă și aici la fel de acide, iar pasiunile uneori paroxistice. Sigur că ne despart exercițiul democratic, abilitatea de a înveli critici dure, de multe ori aberante, într-un discurs cu tonalități decente. Dar sunt și excese, mai puțin cunoscute în afara Americii. Posturi de radio de extremă dreaptă care radicalizează politic un mare număr de ascultători, grupări rasiste și xenofobe, agravate în urma crizei refugiaților. Canalul de știri conservator FOX servește și el doctrina de partid de dimineața până seara dând satisfacție unui public numeros care își vrea gândurile expuse pe micul ecran după ce a fost spălat de, Doamne ferește, alte gânduri, în talk-show-uri unde ciuca bătăii este la nesfârșit președintele. Din întâmplare, de culoare. Din nefericire, la al doilea termen la Casa Albă.

În New York și alte câteva orașe mari mulți au renunțat să se mai uite la CNN, saturați de clișee și de filtrarea știrilor prin grila corectitudinii politice, sau la FOX, din cauza partizanatului politic belicos, așa că preferă știrile pe Aljazeera America. În multe state ale Americii profunde există însă doar FOX News, alături de canale religioase și de comercializare a armelor, show-uri de tir și vânătoare. Aici biserica, drapelul și armele fac casă bună și susțin naționalismul celor care se consideră baza Americii și urmașii direcți ai „părinților fondatori”.

Liberalii au excesele lor, de la negarea excepționalismului și aptitudinilor speciale doar pentru a nu-i deranja pe cei cu IQ scăzut, la exacerbarea corectitudinii politice care duce la autocenzura libertății de expresie. O definiție – anecdotică – a corectitudinii politice ar fi „cum să apuci un lucru murdar de partea lui curată”. Se învață în școală, poate mai puțin în colegiile catolice. Conservatorii sunt pro life și pro arme, adică împotriva avorturilor și pentru înarmarea populației până în dinți. Peste 30 de mii de americani mor anual împușcați, cam jumătate din cât au murit în toți anii războiului din Vietnam! Ei nu cred în încălzirea globală cauzată de lăcomia corporațiilor fără respect pentru natură, nici în teoria evoluției a lui Darwin, și sunt cu toții de acord că francezii sunt aroganți și au inventat parfumul pentru că nu le place să se spele… O dogmă de partid, un șir de coduri după care poți să-i recunoști așa cum puteai să-i recunoști pe comuniștii îndoctrinați din anii 50. Când ești la o petrecere și vrei să vezi care-i republican înfocat și care-i ultraliberal, pune pe masă o idee aparent inofensivă, precum încălzirea planetei, frumusețea Parisului sau legea sănătății date de Obama și vei vedea imediat cu cine ai de-a face. Extremiștii, indiferent de tabără, vor fi fel de congestionați și de nervoși. Polarizarea societății e din ce în ce mai mare. Părinții evită discuțiile politice cu copiii, bunicii schimbă taberele îngrijorați, foștii emigranți se întorc împotriva noilor emigranților.

(urmarea săptămâna viitoare)

***

THAT WHICH SETS US APARTAn Immigrant’s Point of View

I’ve been living in America for more than 18 years and I continue to discover it, or better yet I am reading and re-reading it like an old familiar book. My adjustment to New York came naturally without identity crises or cultural anxieties yet America is much more – it’s something else altogether, a huge and complex space, challenged on all levels by the dynamics of our times.

This country, desired by some and envied and feared by others, is perceived differently, one way from the inside and another from the out.

From the outside, is seen especially in clichés – admiringly, or on the contrary. The less they know it, or at all, the more they have well-formed opinions. From the pinky point of view, the American dream is still works, the sky is the limit, here you can always hit the jackpot and become rich overnight; the strongest country in the world and forever immortal.

There is the negative view in which the empire is going down the drain, has lost its supremacy while continuing to police the world; Obama is too weak, Putin has tested his weakness; China waits around the corner to assume economic domination. For years conspiracy theories predict all kind of disasters, from the dollar’s swan song surrendering to a new international currency, to an underground world order that weaves somber domination and the manipulation of mankind to its destruction.

In the superior-arrogant view, America is infantile, naive and gullible, obsessed by money and manipulated by mass-media which masks the truth … I know some Europeans say they will never cross the ocean, America is nowhere for them; New York is only a steel and glass conglomerate, a world of snobs who buy expensive tickets to the Metropolitan Opera only to flaunt their wealth… I came across ebullient tourists raving about New York’s magic, others alienated by its lack of soul. I met families that made life sacrifices to establish themselves in America, but also those who can’t wait to return a “normal world”, to raise their children or retire.

I talked with youngsters from Eastern Europe who came here intending to immigrate, but after a while discovered that they can’t cope with the competition or with the grueling work load and escaped back to their native country, while others in short order reached their career peak and claim that only in America they could have achieved so much, so fast. Places have their own chemistry at which one can resonate well or not at all. Nevertheless, in America it isn’t as good as in the good old days, and in Eastern Europe it isn’t as bad as the bad old days. The world has softened its corners while sharpening its edges.

From the inside, things are more nuanced, although even here perceptions vary greatly.   Everyone reads a different code in the same reality. Or maybe reality is that which each of us projects outside… people are set apart not only by the economic or cultural standards, but also by political passions. We can’t talk about an American mentality in general, but about mentalities inside an immigration culture.

I spent a couple of days in Florida with a neighbor, a Cuban refugee who explained why he is dead set against the historic opening created by the Obama Administration’s detente towards Cuba, after the severance of diplomatic relations and decades of sanctions. “The same communists remain in power; you can’t strike a deal with them. Until the Dictator’s family and its acolytes are gone, all political relations must be frozen.” I understand his argument. On the other hand, he lives a comfortable life in America, while his countrymen, caught in history’s warp, poor and hopeless, also have but one life. How long should they wait? It’s same dilemma that Romanians faced during Ceausescu’s dictatorship – blame the West for their country’s isolation rather than blaming their own corrupt regime. Democracy can leave room for compromise; dictatorships are compromised from the start.

The average Eastern European immigrant who came to America before the fall of communism thought of themselves as conservatives from the moment they landed at JFK Airport. The main argument was a general consensus that “Democrats are Communists”. Many remained true to this simplistic belief to this day and diligently adopt the Republican party line, whether it truly suits them or not. It’s useless to tell them they live in the world’s oldest democracy that had never experienced a communist regime. Logic loses its power when it’s about beliefs.

There are also immigrants who, after they settle themselves in America, with their families secure, with jobs and green cards, integrated into the system, rather than being more sympathetic to immigrants become more intolerant. Once inside, others shouldn’t be let in. They develop an artificial patriotism, become “Holier than the Pope”, imagining that in this way they give something back to the country that has generously adopted them.

It’s true that Republican party line accommodates prejudice and resentment imported from across the sea against all non-whites, anyone different from them. “The blacks are like our gypsies, terrible!” said an East- European immigrant at a gathering. Someone else toned down the embarrassment: “America without blacks would be like an ocean without waves.”

Young immigrants who came here after the fall of communism, for economic or career reasons, are generally of liberal mind thanks to the opportunity to form and emancipate themselves without the pressure of some political dogma. Paradoxically or not they were with the center-right wing in their native East European countries and they would rather adhere to America’s left of center ideas. Memories from the time when Ceausescu banned abortions, for instance, are a good reason to be skeptical when it comes to the abortion issue of the right wing dogma. Ultimately, what matters is the independence of the mind, free thinking based on reality, and the weighing of political offers, leaders, and ideas.

America does well in alternating ruling parties, Republican and Democrat Presidents, even if each are harshly criticized by the opposition, some forced to resign, others assassinated. After September 11, the country suffered economic depressions, war and social movements, the housing and financial crises, but found the strength to regenerate and to keep its status internationally. Today things are once again unsettled by the escalation of the Syrian war, the massive wave of refugees, the ascension of the Islamic kalifate and terrorist attacks. The political debates in this election year create sensation and concern.

You cannot isolate yourself in an ivory tower detached from the world about you. You do not need to indulge in the political fray to observe and understand the turmoil around you. You do not have to profess Christianity to recognize the contribution of saints. In the world intellectuals lack temporal authority but excel as opinion leaders. Things are different in America. Intellectuals do not have the same visibility or power or influence. You will never hear someone quote Philip Roth in a political context, while in Eastern Europe a renowned author’s words make waves.

New democracies are still learning the art of political debate. Sometimes passion can go overboard with coarse language, harsh words and unfair attacks…here political attacks are corrosive with unbridled passion: far right talk radio that politically radicalize a large number of listeners of racist and xenophobic groups, aggravated by the refugee crisis. The conservative television news channel FOX dishes out the conservative line all day long satisfying a large audience that wants its thoughts vented on prime time after it has been affirmed by thanks God other talk show rants where the ultimate flat-out loser is a black President serving unfortunately his second term in the White House.

In New York and several big cities, many gave up watching CNN, saturated by clichés and news filtering through the screen of political correctness, or FOX News, because of warlike political partisanship, so they prefer news from Aljazeera America. In many other states of mid- America, FOX News still reigns along with religious and gun trading channels, shooting and hunting shows. Here, the Church, the flag and guns make a good home, supporting the nationalism of those who consider themselves America’s grass roots and the direct descendants of the Founding Fathers.

Liberals have their own excesses from the negation of exceptionalism and special aptitudes just to avoid annoying those with low IQ, to the exacerbation of political correctness which leads to the auto censorship and abridgment of the freedom of speech. A definition – anecdotal – of political correctness would be “how to grab a dirty thing by its clean part.” It’s taught in school, maybe less by the Catholic colleges. Conservatives are pro-life and pro-guns, namely against abortion and for arming of the population up to their teeth. (Every year over thirty thousand Americans die from gunshots, almost half of America’s death toll in the Vietnam War!) They do not believe in global warming caused by corporate greed that shows little respect for nature or in Darwin’s theory of evolution. They all agree that the French are arrogant and invented perfume because they don’t like to take baths…party dogma, a series of coda by which you can recognize them as you recognized a fully indoctrinated communists in the ʼ50s.

When you are at a party and want to see who’s a fiery Republican and who is ultra-liberal, float an apparently inoffensive idea, like the warming of the planet, the beauty of Paris, Obamacare and you will see immediately who you’re dealing with. Extremists, regardless of the camp they’re in, will be as congested and nervous. The only difference would be that an ultra-liberal would be willing to listen to you, if you come with logical arguments, while the extremist Republican will get mad, period, full stop.. So it’s better to be quiet and listen because they will cause a ruckus anyway. Society’s polarization is ever-growing. Parents avoid political discussions with their children, concerned grandparents switch sides, and former immigrants turn against immigrants.

(to be continued)

(Article published in Lettre Internationale, winter issue, 2016)

Sursa foto: freedomoutopost.com