100 de zile

Sunt pentru câteva zile pe coasta de Est, aproape de Miami Beach South, unde e vară tot anul. Oceanul turcoise, lumină de miere, palmieri cu nuci de cocos și curmale prin care bate briza și se ascund papagali colorați și iguane. Nu e de mirare că Trump fuge săptămânal din Casa Albă în Florida, la reședința sa de iarnă.

În jur se vorbește aproape exclusiv rusește. Câteva grupuri de latino-americani din Argentina și Brazilia se pierd timizi în marea de ruși emigrați în ultimul deceniu. În urmă cu 15 ani, auzeai vorbindu-se aici doar engleză, evrei bătrâni jucau bridge pe terase la umbră și se mișcau încet, într-o prelungire nesperată a vieții. Acum peisajul uman s-a schimbat, se trăiește intens și tineresc, cu mașini luxoase și în zgârie-nori de lux. Oricât l-ar iubi pe Putin, rușii au preferat să-și transfere aici banii, și-au cumpărat proprietăți pe malul oceanului și s-au adus apoi unii pe alții. Bunici plinuțe care au grijă de copii blonzi cu ochi albaștri, bărbați puternici cu tatuaje și cruci de aur la gât, femei frumoase în căutare de green card, o lume zgomotoasă și sigură pe ea a luat în posesie coasta Floridei, de parcă ar fi trăit aici dintotdeauna.

Locului în care avem un mic apartament de vacanță i se spune de-acum Mica Moscovă. Florida e plină de Mici Moscove. Invazia rusă se întinde din Miami în Palm Beach, dar și în marile orașe americane sau stațiuni exclusive de vacanță. New York-ul forfotește de ei. Îi auzi peste tot, în magazinele de pe Fifth Avenue, la concertele simfonice de la Carnegie Hall sau la spectacolele de balet de la Lincoln Center.

Imediat după destrămarea Uniunii Sovietice, au emigrat aici mai mult evrei ruși din fostele republici, buharini persecutați de regimurile musulmane, și s-au stabilit majoritatea în Brighton Bridge, Brooklyn și Rego Park, Queens. Tribali, cu spirit de afaceri, au creat comunități ale clasei mijlocii în care se simt ca acasă, nici măcar limba engleză nu sunt nevoiți s-o învețe, odată ce toate magazinele alimentare, saloanele de coafură, restaurantele, cabinetele medicale, ziarele și canalele de televiziune sunt rusești.

În ultimii ani, au venit noii îmbogățiți, traficanții și oligarhii cu bani lichizi făcuți peste noapte. Cumpără proprietăți de zeci de milioane cu banii jos. Bani nu tocmai curați. Investițiile lor sunt cu precădere în real estate. Noii îmbogățiți ruși adoră luxul, sunt extravaganți și cheltuitori, cu atitudini superioare și arogante pe care nu se sfiesc să le afișeze. Bunul gust nu este partea lor tare, dar sunt dispuși să arunce averi pentru a-și satisface capricii ori a atrage atenția. Totul trebuie să fie grandios și istoric. Circulă un banc despre ei: unul dintre noii oligarhi se duce într-un butic din Paris să-și cumpere pantofi. Nu orice pantofi, îi vrea pe cei mai scumpi, de aur dacă se poate, cu patină nobilă. (Asta e complexul lor – au bani, dar le lipsește titlul de noblețe). Vânzătoarea îi aduce o splendidă pereche de pantofi cu botul subțire arcuit. Sunt Louis XV, îi spune. El îi probează și dă din cap: „Da, frumoși, adevărat, dar puțin cam mici. Puteți să-mi dați un Louis XVI?”

Majoritatea rușilor din America au votat cu Trump, excitați de promisiunea viitorului și de discursurile lui populiste care le-au activat naționalismul și sentimentul grandorii.

De la balconul apartamentului nostru vedem oceanul și plaja spre sud, până la turnurile lui Trump. Periodic, în fața lor au loc proteste. Nu neapărat împotriva președintelui, ci și a vreunui mafiot rus care locuiește în Trump Tower și e implicat în vreo afacere de corupție ori e capul unei rețele de prostituție. Se spune că turnurile nici nu ar fi ale lui Trump, și-a vândut doar numele, brandul, unor antreprenori ruși, așa cum a făcut și cu ultimii zgârie-nori din Manhattan. Oricât s-ar crede Putin superior și puternic, Trump are un avantaj unic: numele lui atârnă pe clădiri cu litere de-o șchioapă peste tot în America și în multe țări ale lumii. Cultul personalității instaurat înainte de a ajunge președinte sau, cum unii spun ironic, rege.

În cele peste 100 de zile de când s-a mutat la Casa Albă, Trump poate număra multe recorduri: Primul președinte din istoria Americii care nu și-a făcut publice taxele, sub pretext că se află în investigația IRS (chiar și a fi investigat de Garda Financiară e o premieră pentru un președinte); a făcut cele mai multe călătorii în afara Casei Albe și cele mai numeroase partide de golf, iar pentru paza lui și a familiei s-a cheltuit din taxele americanilor cea mai mare sumă înregistrată de vreun fost președinte; a semnat cel mai mare număr de ordonanțe de urgență pentru a eradica amprenta fostului președinte; creșterea economică în acest prim trimestru este cea mai mică de la recesiune încoace; pentru judecătorul desemnat de el în Curtea Supremă de Justiție a fost nevoie să se apeleze la așa-zisa „opțiune nucleară”, un proces legislativ care nu a fost accesat în ultima sută de ani și care micșorează numărul de voturi necesare validării; este investigat de FBI pentru legături ale administrației sale cu Rusia și influențarea alegerilor în favoarea sa. A urmat concedierea directorului FBI, cum doar Nixon a făcut când era investigat pentru afacerea Watergate.

Neobișnuit pentru un președinte american este și arborarea nepotismului și a conflictului de interese, ori validarea de fake news și alternative facts, metode de manipulare și dezinformare comune societăților totalitare. În fine, are cel mai mic procent favorabil din istoria modernă a Americii, fiind susținut doar de o treime din populație.

Cu toate acestea, Trump este în continuare susținut pasional de către cei care l-au votat. Firește că ei citesc eșecurile în cheia succesului, totul pe dos, odată ce minciunile care curg din gura președintelui devin instantaneu pentru ei adevăruri absolute. Pentru noi, emigranți care am trăit ani mulți într-o dictatură, triumfalismul trumpist ne dă frisoane. Unora dintre noi. Are și o mare de susținători veniți din Europa de Est care nu și-au putut depăși mentalitatea de ghetou și intoleranța, rivali înverșunați ai multiculturalismului, Uniunii Europene și globalizării. La ei, xenofobia depășește cu mult compasiunea pentru refugiați ori respectul pentru diversitate. Este halucinantă puterea lor de a se autosugestiona, îndoctrinați de posturi de radio de extremă dreapta și canale de televiziune conservatoare care le servesc știri bine curățate, distorsionate, totul privit dintr-o singură direcție, cea favorabilă lui Trump și neapărat incriminatorie pentru adversarii lui. Orice critică și orice eșec al administrației actuale este „fake news”.

Există pretexte pentru extremistul american de azi, fie el nativ sau emigrant: amenințarea cu terorismul și invazia refugiaților. Există și un pretext pentru eșecul președintelui de azi: moștenirea Obama. Mai precis, Obama însuși, urât cu pasiune de rasiști, și chiar dacă nu mai e președinte, faptul că un negru a stat opt ani la Casa Albă este pentru ei un coșmar din care nu mai pot ieși. Mi-a mărturisit-o recent în Florida chiar un susținător de extremă dreaptă, un vecin întâlnit pe plajă. A ajuns repede la politică: „Inamicul Americii nu e ISIS, ci Obama. Diavolul.”, mi-a spus la limita unui colaps nervos, cu nările inflamate și pumnii strânși. „Europa sper să pleznească! Speranța e în Le Pen! Iar în America stânga trebuie strivită, război civil ca-n anii 60 să avem, dacă e nevoie. Război!” Am amuțit. Apunea soarele și fața i se congestionase și mai mult în lumina sângerie. E drept că se trăgea dintr-o familie de mafioți sicilieni. Am plecat grăbind pasul.

Trump e deocamdată ignorat de Putin, oricâtă curte i-ar face, dar o susține pe Marine Le Pen, salută Brexitul și îl felicită pe Erdogan pentru succesul în subminarea democrației în Turcia, spune că ar fi „onorat” să discute față în față cu odiosul dictator al Coreei de Nord și l-a invitat la Casa Albă pe controversatul președinte al Filipinelor, considerat de mulți o variantă asiatică a sa. Incoerența lui politică e deja notorie, la fel și ignoranța. După ce declarase – tot pentru a intra în grațiile lui Putin – că plecarea lui Assad de la conducerea Siriei nu mai este o prioritate pentru America, a lansat pe nepusă masă 59 de rachete după atacul cu arme chimice, pretextând că ar fi fost impresionat de moartea copiilor și „bebelușilor”… (De vină era, firește, Obama.) Miile de copii și bebeluși uciși în ultimii ani de război în Siria nu reușiseră până atunci să-l înduioșeze, nici orfanii care mor căutându-și refugiu, nici criza umanitară din Yemen, Sudan sau Venezuela.

Ordinul a fost dat de la Mar-a-Lago în Florida, pe când se afla la cină cu președintele Chinei, chiar înainte de desert. Spre a-l impresiona pe liderul chinez – același pe care îl înfiera în timpul campanie -, „ca un divertisment”, spune ministrul comerțului Wilbur Ross care se afla cu ei la masă. „Nu l-a costat nimic pe președinte să se distreze puțin,” a declarat el pentru revista Variety. Unii spun că rachetele Tomahawk, oricum depășite, nu au afectat bazele militare siriene, au distrus doar câteva avioane scoase din uz… În aceeași seară, coincidență, consiliera sa și prima fiică a țării, Ivanka, avea să-și consolideze afacerile în China, primind alte contracte preferențiale. E adevărat că muncitorii care lucrează pentru compania ei sunt plătiți cu un dolar pe oră, dar ce contează dacă businessul e înfloritor?! Mai vrea Trump să aducă înapoi manufactura americană din China așa cum propaga cu ceva luni în urmă? Pe mai toate cravatele firma Donald Trump sau rochiile firma Ivanka pe etichete stă scris made in China. Dar președintele și familia sa sunt deasupra legii. Un clan de miliardari în imobiliare și o administrație compusă în mare parte din multi milionari și afaceriști conduc acum America. Spre ce? Autocrație și izolare, spun unii. Subminarea instituțiilor democratice, pretind alții. Administrația… sau regimul Trump? Să sperăm că nu va fi înregistrat în istorie ca unul “de tristă amintire”.

Cert e că președintele tocmai a declarat că el ar fi putut evita Războiul Civil, iar Constituția americană e bad, bad. Îi limitează pe nedrept puterea. Câte multe alte lucruri fantastice nu ar putea el face, ce deal-uri uluitoare n-ar putea încheia! Nu știm dacă pentru America sau pentru familia lui. Dar se descurcă încă bine. Visează să limiteze libertatea presei, să preia controlul Senatului și să-și impună agenda politică, să intimideze adversarii politici sau măcar să-i cumpere. Din fericire, părinții fondatori ai Americii or fi prevăzut și astfel de derapaje în istorie ca ascensiunea la putere a unui Trump și au lăsat mecanisme de autoreglare, control și echilibru astfel ca sistemul să nu fie afectat. Sau cel puțin așa ne place să credem.

(sursa foto: pixabay.com)