Aripă sculptată-n dor

Patriotismul nu este o izbucnire de emoţie scurtă şi nebunească, ci o dăruire liniştită şi statornică de o viaţă.
(Adlai E. Stevenson)

Și am ajuns la Centenar: 100 de ani de Românie mai mare sau mai mică, mai deșteaptă sau mai prostuță, mai norocoasă sau plină de ghinion, mai caldă sau înghețată, mai luminoasă sau plină de nori, cu figuri publice de admirat sau de disprețuit, cu români statornici sau zburători, cu bune, cu rele. O țară ca oricare alta, care a supraviețuit și ea sub vremi.

Nu mă pricep la lozinci sau la declarații pompoase și nici nu cred că așa se explică dragostea de țară. Ea este, pur și simplu, uneori chiar împotriva voinței tale.

Și din acest motiv, la aniversară, voi spune doar LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! Oriunde și oricum ești tu.

Vă las acum în compania lui Nicu Alifantis și a melodiei propuse pentru această zi de sărbătoare – „Țara noastră-i țara noastră”, pe versuri de Ion Nicolescu.

Țara noastră-i țara noastră
dulce pajiște albastră
aripă sculptată-n dor
de lumina ochilor.

În imagine, steagul din fața casei moștenite de la strămoși, în Mateești, județul Vâlcea, în locul unde părinții mei au socotit că ar trebui să existe un pic de patriotism (foto din arhiva personală)