Călin Neacșu 
de când am uitat clondirul ăla desfăcut
pe etajera budoarului tău,
care începuse să semene
a tejghea lustruită de coate goale
din cauza geloziei unor mâneci suflecate
până la umăr,
s’a evaporat din el
până și ultimul strop de orice ar fi putut fi.
aerul puțea a mister iar furoul beige satinat
a început să’ți semene încât
atunci când nu moțăia, îmi zâmbea letargic sexual.
am știut că ar fi trebuit să tac
dar vrăjitoarele îmi măturaseră mintile
și’așa te’am vrut cu voce tare, pe tine, Femeie…
singura mea idee de dorință.
