Călin Neacșu 
o întrebam:
dacă ți’aș dărui ancora
golăniilor din mine,
oare vei recunoaște ce să faci cu ea?
ea a spus că nu’i trebuie,
a zis ca ea e fericită,
acum că, deodată,
poate avea orice bărbat.
doar că,
acolo pe unde drumul trece,
falsând zâmbetul ei cel rece,
pe mine,
tocmai m’a pierdut.
pentru dacă pot sorbi întunericul
frunzele mele ruginii,
niciodată nu vor mai rugini.
și până la urmă,
ce să facă ea?
poate numai să se predea în ancora mea
purtându’mi împăunată,
cocoșul pistolului pe umăr stâng.
