Cu trup istovit de frunze și ploi,
sorb din paharul vremii
golul din noi.
Ceva mă îndeamnă
să-mi spulber veșmântul
– o trestie-n vânt –
să-mi uit jurământul
ferecat în oglindă,
în somn și-n cuvânt
– cunună de maci,
scoici lăcrimând.
Mariana Rogoz Stratulat 05.08.2020
Vis întrerupt
