Mariana Rogoz Stratulat 
Cuvintele au înghețat sub gene,
iar pescărușii au uitat să zboare…
Zăpada timpului
ne arde, ne stinge,
ne destramă…
***
E ora când ni se refuză
dimineața.
S-a dat asaltul frigului
și gheața
așază-ntr-un rastel
efigia cuvântului
– povestea zdrențuiă a gândului rebel.
În templul părăsit la margine de rânduri,
se-aude
suspinul somnului din scânduri
și umbra ta ce mă respiră.
O bufniță
ne scrie testamentul
pe crucea din livadă.
E iarnă!
Apostolii și timpul agonizează
sub zăpadă.
