Tăcerea fumegândului cuvânt

Aş vrea să fiu lumină cântătoare

în clipa suspendată ce nu moare;

pe vatra vieţii, ca o lumânare,

aş vrea să mă topesc în veşnicie şi cântare;

s-aprind sălbatic dorul într-un nor,

să mă cobor, cuminte, ca lacrimă-n izvor.

Să-mi pun mereu suprema întrebare:

Sunt vis? Sunt dor, sau doar o lumânare?

***

Aş vrea să fii misterul din geneză,

secundă transparentă, în asceză,

un strigăt încolţind singurătatea,

uitare omorând virginitatea.

Aş vrea să fii un somn ce arde-n vânt

tăcerea fumegândului cuvânt

împodobit cu soarele-n amurg,

sau gând rostit de tristul demiurg.

Aş vrea, aş vrea doar chipul tău să fii,

să mă umbreşti în iarba din câmpii,

să-mi fii sărut, în miezul nopţii – vis,

iar eu –  veşmânt de zâmbet interzis.

***

Mi-e dor să mă întorc în mine

să-mi priveghez dor şi suspine

să-mi fiu pământ, să-mi fiu şi stele,

să-mi fiu cămaşă de nuiele

să m-ocrotesc cu străşnicie

de piază rea, de duşmănie,

să mă găsesc ceea ce sunt

iubire-n suflet şi în cânt,

iubire-n calda adiere

şi vers în lumea care piere.

***

Mâine voi zbura în lacrimi de sare,

mâine voi merge ca o trădătoare,

voi descoperi norocul din mare

şi-mi voi ascunde trupu-n scăldătoare.

Adunaţi-mi penele arse de dor,

adunaţi-mi îngerii într-un cuvânt;

veţi sări nefericiţi într-un picior

şi-mi veţi înveli gândul în pământ.

Striviţi-mi foamea de viaţă şi chin,

striviţi-mi lumina în tunet şi ger;

mă veţi ascunde în tristul destin

şi-mi veţi îngropa sufletu-n cer.

(selecție din volumul „Tăcerea fumegândului cuvânt”, ed. PIM, Iași, 2010; copertă de Maria Otilia Hodină)