Mariana Rogoz Stratulat 
La înserarea noastră
ne-am ars mocnit într-un cuvânt
mai blând
și am tras cortina peste povestea
anilor trecuți fără rost.
Ne-am deschis cerurile,
pentru a naviga prin pustiul gândurilor,
spre tăcerea ultimului bal
din mansarda timpului.
Spune-mi
că ne-am trezit
și ne-am scris poemele speranței
în care,
distanța dintre țărână și mister
se anulează,
iar zborul devine
stea albastră.
Spune-mi
că am evadat din cimitirul frunzelor
adormite
sub cruci de întuneric
și ne-am înflorit
printre ruine și îngeri.
Din umbrele lacrimilor ne-am născut
curcubeu zâmbitor.
