Mariana Rogoz Stratulat 
Am răsucit culorile luminii
în fir mocnit de infinit,
să ies din labirint,
să ies din mine
târându-mă, plângând
cu lacrimi de granit.
Mi-am ars aripile cândva,
ca să mă vindec de cer,
de soare,
să-mi beau cuvântu-nsingurat
din urme triste
de răcoare.
Mi-am stins și focul din vulcan,
ca să m-acopăr cu cenușă,
să-mi dorm ispitele din măr,
să-mi fiu ecou,
privire stinsă
de păpușă.
Am îngropat dorințe desuete
în trupul universului mahmur,
să mă descătușez din negre pietre,
să zbor din nou,
să fiu surâs,
iubire în azur.
