Mariana Rogoz Stratulat 
Și azi plutesc albastru prin timpul nimănui…
Cine-mi va da o haină și-un ceai
cu-arome de gutui?
Pe strada căzută în păcat
se vântură fantasme, motani, un crin pătat,
zile cețoase, o călimară goală
și-un verb stingher,
uitat pe-o coală.
La colțul străzii un bătrân așteaptă.
Are o floare-n mână
și-o eșarfă.
Clipește des, oprind o lacrimă
să cadă.
A fost cândva și-o ea
și-o serenadă.
Dar sfertul academic a trecut.
Bătrânul pleacă trist,
cu pas greoi,
tăcut…
Și azi privesc stoluri de îngeri ce plutesc hai-hui…
Cine-mi va lua tristețea
icoanelor din cui?
Pe strada veche se împart iluzii,
promisiuni obscure, amânări, concluzii…
și un sfârșit de viață părăsită-n geam.
E liniște-n mansardă.
Spre colțul străzii, uneori priveam.
