Mariana Rogoz StratulatMariana Rogoz Stratulat
24.01.2018

Pasăre singuratică…

Trăiesc încă de la început de lume

și nimeni nu știe de mine.

Sunt o singuratică!

Am învățat cu ușurință suspinul inimii

și zbuciumul mării;

tristețea toamnelor cu lacrimi ruginii

și învălmășirea gândurilor.

Uneori mă exprim fără cuvinte,

doar îmbrățișând oamenii cu aripile

și ferestrele larg deschise.

Cred că mai întâi am fost fluture

retras în tăcerea adâncă a raiului.

Apoi am devenit visătoare

și m-am aruncat în libertatea

cuvântului.

Am scris pe buze pene și cocori,

am fumat cu vulcanii cicoare și maci,

am numărat umbre și pași.

De câteva secole mă caut la

Cina cea de taină.

(sursa foto: newdawncollections.com)