Mariana Rogoz Stratulat 
Trăiesc încă de la început de lume
și nimeni nu știe de mine.
Sunt o singuratică!
Am învățat cu ușurință suspinul inimii
și zbuciumul mării;
tristețea toamnelor cu lacrimi ruginii
și învălmășirea gândurilor.
Uneori mă exprim fără cuvinte,
doar îmbrățișând oamenii cu aripile
și ferestrele larg deschise.
Cred că mai întâi am fost fluture
retras în tăcerea adâncă a raiului.
Apoi am devenit visătoare
și m-am aruncat în libertatea
cuvântului.
Am scris pe buze pene și cocori,
am fumat cu vulcanii cicoare și maci,
am numărat umbre și pași.
De câteva secole mă caut la
Cina cea de taină.
