Mariana Rogoz Stratulat 
Ni-i moartea începutul vieții
și viața tainicul sfârșit.
Ne trecem zâmbitori prin cripta dimineții
și adormim sfioși, în raze de-asfințit.
Cuvântul, pasul, liniștea și timpul
ne sunt și aripi și păcat.
Lăsăm să treacă anotimpul
și clipa când ne-am împăcat.
Nu știu decât povestea haoticului gând,
ce se preface în miros de rouă,
ce se înalță, șoaptele frângând
în jumătăți de întuneric și de lună nouă.
Ni-i viața asfințire-n mănăstiri,
divină taină, lumină și tăcere,
când clopotul trimite lungi vestiri
de dragostea ce-am risipit prin ere.
