Mariana Rogoz Stratulat 
Trăiesc în mine de câteva mii de ani
împreună cu singurătatea
și tăcerea.
Câteodată, am pășit desculță
pe străzi întortocheate
și bolnave,
invadate de fluturi și pești,
pe bolțile cerești.
Aș fi vrut să rămân lângă tine.
O clipă, chiar am copilărit
cu dorurile tale,
dar m-ai pierdut printre degete.
Îmi amintesc de niște vorbe
perfecte, mortale,
de ochii tăi reci, de gheață,
de distanță și absență.
Peste alte mii de ani
sau veșnicii,
ne vom întâlni într-o culoare,
sau pe o stâncă, sau
în același fir de nisip
aruncat pe țărm de apele
pe care le-am plâns amândoi.
Ne vom strânge în brațe
– aparențe pe un țărm pustiu.
