Metamorfoză

Adun timpul piatră cu piatră
să-mi fac scară pentru ochi…

***

Mi-au înmugurit copacii
pe buze, în ochi şi la glezne.

Curcubeul şi-a aruncat culorile
peste ape
şi peştii au devenit
roşii,
oranj,
galbeni,
verbe,
adverbe,
iubiţi,
vedete.

Totul este în schimbare!
Eu sunt anotimpul
înveşmântat în uitare.
Lumea abia se naşte
din lapte şi miere.

Nimic nu este adevărat
în colivia mea de piatră!

***

Mă-nchid într-o piatră
cu ochi de topaz
să scriu o scrisoare
pe ani şi obraz.
Cuvântul îmi geme
posac, vineţiu,
timpul vibrează
în noapte, târziu.
Un urs mă vrăjeşte,
mă-ndeamnă să zbor,
să fiu stea polară.

…Aş vrea să nu mor
când trec peste mine
coloane de ierburi
şi multe jivine.
Iar piatra mă strânge,
mă face arcadă,
un fir din sprânceană,
o veche baladă.

(din volumul „Mozaic în Alb și Negru”, PIM, Iași, 2013)

__________
(sursa foto: omofon.com)