Mariana Rogoz Stratulat 
Cred că am murit când mi-am lăsat dorul
în gândul izvorului…
Îngerii au plâns și mi-au așezat umbra
într-un apus de soare,
într-o apă curgătoare,
într-o pasăre-mirare…
Au rămas în urma mea penele și
zborul cocorului,
visele și făgăduințele,
cheile piramidelor și lacrimile din ochii
sfinxului.
M-am stins în lumină
și-n flăcări pe ape.
Tăcere m-am ars
în vorbe mioape.
Ecoul, nisipul și-ntâiul păcat,
un nume pe-o piatră…
de toate-am uitat.
Strigat-am în șoapte
și-n oglinda din cer,
am plecat, am venit
potop și mister.
În schitul vechi tot cresc buruieni…
mă rog, mă ascult,
mă trăiesc
smirnă și ambră printre mireni.
