Mariana Rogoz Stratulat 
Las candela aprinsă
să-mi lumineze visul –
realitatea dintre măslini și chiparoși,
dintre oglinda obosită
și scara cu fușteii somnoroși,
dintre eșarfa uitată în tramvai
și drumul către casa tăcută,
fără grai…
În orice zi mă joc de-a baba-oarba,
de-a briza mării, de-a praful istovit,
de-a eu și tu,
uitați lâng-un catarg,
sfidînd
furiile furtunii,
fantomele din larg…
Mi-e sete și mi-e somn…
Las candela să-mi ardă
coșmarul adâncimilor
și frica rătăcirilor…
