Mariana Rogoz Stratulat 
La capătul digului, întuneric și frig…
Din apă privește o lună
bolnavă,
ce miroase
a stele căzute, a sare și mir.
Cobor în adâncul din mine,
pe timpul pierdut,
în scoica plângândă, când perla
îi moare.
Din depărtare,
o umbră mă trage-n apus.
Marea mă vrea, mă ispitește
cu vicleana-i chemare.
La capătul digului,
doar pescărușii zâmbesc.
Restu-i mirare.
