Însingurare

Mi-am închis timpul în colivie

și m-am părăsit într-o insulă

pustie.

La început a fost o incoloră, bizară

bucurie.

Mi-am pregătit călătoria spre punctul nenăscut,

acolo unde ochiul privește în trecut.

Lumină și-ntuneric se-amestecau stinghere,

se-mbrățișau cu ură,

se sărutau cu fiere.

Dar vocea tăcerii le chema în taină,

în infinitul vieții,

în răcoroasa morții haină,

fixându-le să fie sfârșitul început

și începutul sfârșitului temut.

Și de atunci s-au risipit culori,

s-au rostuit destine,

au răsărit alți sori.

Știu simplitatea singurătății,

ce-mi este cale printre

umbre,

când noaptea se sfărâmă în cuvinte sumbre,

iar ziua

se topește lent,

în mucegaiul timpului absent.

(sursa foto: pinterest.com)