Mariana Rogoz Stratulat 
Îmi amintesc mirosul din privirea ta,
furtuna gândului îmbătător,
sărutul pasului ce-mi atingea
urma plecării – blestem de muritor.
Îmi luminai trezirea mea din moarte,
să mă descopăr harfa unui zeu,
să mă compun – din cioburile sparte –
oglindă pentru tine, elizeu.
Îmi amintesc – și încă mai mă doare –
cum îmi creșteai pe gene iarbă,
cum păsările îmi turnau culoare
în vorba mea rătăcitoare, oarbă.
Îmi ești și astăzi liturghie blândă,
Altar solemn cu stele și vitralii,
poem tăcut, iubire murmurândă,
șoapte de dor ce înfloresc migdalii.
Îmi amintesc? Puțin… sau chiar deloc…
De teiul sfânt în noaptea de Rusalii.
