Iarna de dincolo de iarnă

Oamenii uită să mai fie oameni.
Încep să se creadă zei!

***

A nins în noaptea asta
ca la sfârșit de lume!
Se ascundeau poveștile
în zorii-mbătrâniți,
în cenușa disperării din amintiri postume.
Prin țesătura de safir a lunii
se răspândeau poeme și rugăciuni
fierbinți.

Oglinda speriată stârnește
dorul umbrelor din munți.
Figuri imaginare,
vestale supărate, nori, mirodenii,
nisipuri mișcătoare
se-nchină la timpu-ncremenit,
pustiu…
Răsare iasomia într-un târziu
parfum…
Himerele dansează cu rechinii
în portul părăsit,
iar magii vin cu stele-n mâini
să pregătească balul paiaței
și-al vorbelor de fum.

Mă-mbrac în așteptare
și pleoapele închid.
Din Turnul Babel se-aude-un vechi
colind…

În imagine: „Turnul Babel”, pictură de Pieter Bruegel cel Bătrân, 1563 (sursa foto: ro.wikipedia.org)