Mariana Rogoz Stratulat 
Se-nchină trist gutuiul lovit de stropi de plumb…
Vai, Toamnă, de ce mă pedepsești?
Doar clopotul în ceruri mai vibrează;
pe ramuri felinare galbene oftează;
poarta se clatină, când vântul o sărută.
Îmi amintesc de lumea obosită și tăcută,
de înserarea, ce adoarme-n prag,
de pasul timpului,
de dragostea femeii,
ce mă strângea în brațe, adulmecându-mi
umbra și trunchiul de bărbat.
Culori bacoviene se tânguie pe drum…
Un înger mă-nvelește cu un poem postum.
