Fără titlu

M-am născut

 într-o vorbă

la început de poezie

când pisicile

miorlăiau la stele

pe acoperiş,

iar ursitoarele

torceau secundele

împreună

 cu un arici.

La ceasul

deşteptării mele

un pegas

m-a purtat în zbor

şoptindu-mi

lacrimi printre gene,

ţesându-mi

doruri din ulcior.

M-am rătăcit

prin soare şi prin lună,

am curs domol

prin ochii din furtună,

am fost aleasa

apei din fântână

şi gândul focului

din strună.

Am fost menită

să-l iubesc pe El,

să tulbur somnul

şi pădurea,

să-mi număr

paşii exilaţi

în cer,

să fiu o pasăre

ce cântă albul ger,

să mor

în templul unui zeu.

Descântă-mă,

bătrâne Prometeu!

***

Ador Soarele, aerul cald, natura, lumina și culorile, muzica și oamenii. Mă simt bine acolo unde viața curge domol, unde vântul vorbește în șoapte, unde oamenii sunt prietenoși, blânzi și calmi. Fiecare pas pe care-l fac îmi conturează o altă stare, dorința de a evolua, de a mă înălța…

Îmi place viața reală, să mă ating de liniștea timpului și imensitatea universului, să ascult emoțiile și trăirile oamenilor onești, politicoși și cu inimă frumoasă.

Prefer să scriu și să ascult, să vorbesc tăcând și să tac vorbind. Scriu aproape în fiecare zi câte ceva. Scrisul este plăcerea mea. Acasă, retrasă în camera mea, este locul perfect pentru a scrie, pentru a medita, pentru a fi liberă, pentru a-mi odihni gândurile și apoi a le lăsa să fugă oriunde doresc.

Totdeauna m-am văzut o femeie deschisă spre cunoaștere, având înțelepciunea răbdării și îngăduința timpului de a curge, prin mine, spre bucuria de a fi eu, autentică și îndrăgostită.

Da, îndrăgostită de viață și de misterul divin.

Iubesc oamenii, prietenii adevărați. Îi simt pe cei care mă mint și îi ocolesc. Fiecare este liber să fie cum vrea.

Relația mea cu diverse persoane s-a încadrat în limitele bunului simț, al respectului și aprecierii sincere. Au existat și oameni speciali, care au fost lângă mine în momente dificile, care m-au influențat, m-au ajutat să mă descopăr, care sunt greu de înlocuit. Dar aceștia sunt foarte puțini, iar unii dintre ei au plecat să-și aprindă stelele. Sunt vreo patru persoane, aducătoare de liniște și pace în viața mea, cărora le datorez mult, enorm. Nu știu dacă ei au învățat ceva de la mine, dar sper că mi-au primit lumina și zâmbetul.

Am făcut și multe greșeli, am ales altceva decât ceea ce îmi spunea inima, dar nu regret nimic. Totul se întâmplă cu un anumit motiv, pentru a învăța lecții, pentru a ne contura profilul uman, pentru a ne șlefui diamantul din noi, pentru a străluci.

Știu că nu suntem eterni, că ceea ce avem nu e pentru totdeauna. De accea pășesc senină pe  drumul pe care mă călătoresc. Tot ce am trăit pe el m-a făcut o persoană mai bună și mai puternică.

Sunt recunoscătoare pentru fiecare răsărit, pentru că sunt bine, pentru că e pace, pentru că pot spune ceea ce gândesc, pentru că iubesc florile, marea, cerul, oamenii, zborul…

Asta sunt eu.

Panciu, 10 februarie

(foto din arhiva personală)