Esențe pustii

Camera era învăluită într-un amestec amețitor

de parfumuri exotice: note de rose privée,

styrax și gerovirus se împleteau suav cu oudhul sfânt

și lemnul aromat de santal, cu moscul și ambra.

Pe scrinul vechi din colț leneveau un mandarin verde

și câteva boabe de piper roz,

așezate, aparent, în dezordine, dar, care,

urmau o linie ascendentă spre tavanul îngândurat.

În fața oglinzii, ea, femeia,

boema seducătoare cu fire de artist, își frunzărea,

privind dincolo de imagine, copilăria și pașii discreți,

rătăciți prin singurătatea vârstelor.

Un pahar cu vin roșu, făcut în casă,

o țigară adormită în scrumiera bosumflată, o salvau de plictis

și de frigul iernii încremenit în replicile

fără nici un sens ale vântului, supărat pe  moarte și pe viață.

Trăia cu speranța eliberării, număra zilele, orele,

ferestrele posomorâte, rănile sufletești și durerea gratiilor

ce se înmulțeau, creșteau – pădure –  în odaia

în care întunericul rânjea, sfidând orice dovadă de iubire.

Vaietul jalnic al unui clopot deschidea grăbit o trapă

spre  tăcerea absolută.

(foto din arhiva personală)