Mariana Rogoz Stratulat 
De unde vii, arătare cu chip de Medusă?
Cine te-a trimis să-mi luminezi
peștera
de la marginea pustiului?
Cine ți-a spus că tăcerea
este locul în care
viețuiesc de veacuri?
Cine ți-a dat cheia, ca să-mi deschizi
aripile?
Nu mai am pene,
zborul meu s-a transformat
în stană de piatră,
pe care își odihnesc muribunzii
ultima suflare.
Mă dor pașii căutărilor
prin foc și cenușă.
În urma lor, vântul a
împrăștiat miros de suferință
și lavă.
Dorința ta e timp rănit
de vorbe goale și gheare subțiri
de amăgiri deșarte.
Pleacă în singurătatea turnului tău
de noroi,
împărățește peste tristețea dimineților
oarbe
și adună-ți visele din praful drumurilor.
Din când în când,
îți voi trimite o stea.
