Mariana Rogoz Stratulat 
Lacrimi se-ascund sub pleoape
și liniștea mă doare.
Îmbrățișez o stea,
un dor din lumânare,
mi-agăț suspinu-n noapte
cu miez dulce de floare,
zâmbesc îndrăgostită
la anii ce-au trecut,
la iarba ofilită
sub pasul moale și tăcut.
Ating ceașca de ceai,
mai sorb un abur oblic
și-nchid iar amintirea
copilului în ornic.
Mi-e dor de Tine, Mamă,
de vocea ta – poem albastru -,
de-mbrățișarea,
ce-o aștept și azi,
de pasăre măiastră.
