Mariana Rogoz Stratulat 
Dacă mă strigi, dispare marea
cu toată istoria unei iubiri:
frunze, secunde şi mărturisiri,
cuvinte, corăbii, vis, regăsiri
lăsate să curgă pe Calea
Lactee în aspre-adormiri.
Dacă mă plângi, învie un gând
îndrăgostit de albele păsări
rotindu-se tainic, departe în zări
când dorul le arde în flăcări;
învie un gând, sfios ascultând
cum viaţa se sparge în ţăndări.
Dacă mă uiţi, se naşte o stea
la ora de taină-a mirării,
la stingerea tristă-a chemării
în dorul din noaptea plecării.
Dacă mă chemi, voi fi dragostea
iertării… visării…
