Mariana Rogoz StratulatMariana Rogoz Stratulat
27.10.2021

Culori

Culorile se bat prin vii
te-aştept pe-alee, dar nu vii
să-mi spui că mă iubeşti,
că sunt o zână din poveşti.

Se joacă ploaia prin poiene,
un strop se-ascunde printre gene,
iar altul mi se-aşează-n păr…
Nimic nu este adevăr!

Întreaga zare e tăcută…
Mai cântă frunza de cucută
despre un El şi despre-o Ea,
despre un nor şi despre-o stea.

Iubirea plânge-n palma mea…

(din volumul „Mozaic în Alb și Negru”, ed. PIM, Iași, 2013)

(sursa foto: pinterest.com)