Mariana Rogoz Stratulat 
În gara părăsită, pustie și stingheră,
doar liniștea albastră
a timpului din urmă
își despletea lumina,
își înflorea cununa
din stele căzătoare,
din umbre și ninsoare.
Din cartea magilor am învățat
cum candela se-aprinde
din lacrima uitării,
cum valurile mării se sting
la căpătul de jos al scării,
cum literele urcă sau coboară
în disperarea poemului de seară.
Îmi caut aripile în aburul cafelei,
în tainele vecerniei din vis,
în dimineața cuvintelor trădate
de Don Quijote,
indecis.
Deschid o ușă
să cobor din pagini,
din elegia sufletului-psalm,
să-mi scutur frunzele din salbă,
să-mi scriu dorințele pe geam.
În gara părăsită,
cu câini ai nimănui și geamuri sparte,
oprește-un tren,
chiar la peronul speranțelor deșarte.
În imagine: Gara din Panciu (sursa foto: liniavinului.uv.ro)
