Mariana Rogoz Stratulat 
Eram atât de aproape de dimineața ta,
încât răsăritul s-a oprit pe buzele mele.
Adunam vise și umbre,
cerneam rugăciuni, iertări
și mulțumiri…
Mă aflam dincolo de timp,
dincolo de mine,
dincolo de liniștea vieții…
Am rămas lângă altarul bisericii
ce se înălța până la Dumnezeul
uitărilor, iubirilor
și am aprins făclii
– cuvinte-ambră –
pentru cer și pământ,
stele și oameni,
pentru frig și durere,
iarbă, soare, cădere…
Tristă, obscură tăcere!
