Mâine voi zbura în lacrimi de sare,
mîine voi merge ca o trădătoare,
voi descoperi norocul din mare
şi-mi voi ascunde trupu-n scăldătoare.
Adunaţi-mi penele arse de dor,
adunaţi-mi îngerii într-un cuvânt;
veţi sări nefericiţi într-un picior
şi-mi veţi înveli gândul în pământ.
Striviţi-mi foamea de viaţă şi chin,
striviţi-mi lumina în tunet şi ger;
mă veţi ascunde în tristul destin
şi-mi veţi îngropa sufletu-n cer.
(din volumul „Tăcerea fumegândului cuvânt”, ed. PIM, Iași, 2010)