Mariana Rogoz Stratulat 
Privirea mea se îndreaptă spre
altarul înnegrit
de fumul lumânărilor ce ard
cu lacrimi ostenite.
Îmi imaginez,
în lumina difuză ce umple încăperea
în care mă aflam,
că Dumnezeu
făcea și desfăcea vise și lumi,
adunând și împrăștiind
clipe și sori,
gânduri și nori.
Ascult liniștea tăcerii,
suspinul ferestrei prin care trec
păsările și vântul,
rotirea molcomă a sferelor
– nemărginirea nemărginirilor.
Caut o ușă…
apoi marea, pământul,
cerul și cântul…
apoi…
