Mariana Rogoz Stratulat 
Își leapădă copacii iubirea-n rădăcini…
lumina curge leneș ca mierea prin smochini…
Alunecă tăcerea prin doruri vechi, stinghere,
suntem doar o iubire pierdută prin unghere.
Făcuți dintr-o bucată, ne amintim de noi
cum hoinăream prin umbre, prin veri și caprifoi.
Sub pleoapele de nori ne ghemuiam cuminți,
ne coloram privirea cu îngeri și cu sfinți.
Arunc în valuri vise, epistole nescrise.
Pe ziduri crește-amarul; uitarea ne umbrise…
Când ploile de toamnă vor suspina-n ferești,
în urma ta, prin parcuri, vor înflori povești.
Alunecă tăcerea prin doruri vechi, stinghere,
suntem o amintire pierdută prin unghere.
