Mariana Rogoz Stratulat 
Afară plouă cu boală și tăciuni…
E-o primăvară fără zâmbet, fără sâni,
ce mă scufundă în pustiul din fântâni.
Încerc să mă salvez urcând pe scară.
Fantasme vineții mă înfășoară,
ca într-un stup,
cu ceară.
Unde-i lumina să mă înflorească?
În liniște, cu dor, ca dragoste firească.
Afară plouă cu tristețe și minciuni…
