Literatura de azi
Dormi, dragostea mea
Plânsul în oraş: mâini fricoase îşi schimbă într-ascuns culoarea –
şi încă o noapte Izabela va fi a dreptăţii, a nisipurilor
(respiraţia cavalerului printre cavaleri e cea mai galbenă).
Şi spre dimineaţă la castel – dacă s-ar auzi cântece: o cheie pe buze, oho,
şi pe trădare. Dulce strigăt. Sarea depusă la porţi. Spera să se
joace mai frumos (cavalerul, în depozite mari e sânge).
Tu dormi, dragostea mea. Sunt singur, am inventat poezia şi nu mai am inimă.
***
Mi-am uitat casa şi numele
Mi-am uitat casa şi numele e obositor
să-ţi ştii mereu numele pe de rost
o grigore dumitru iulian uşă de la intrare
se deschidea înăuntru? şi câinele negru al vecinului
spuneţi că muşcă? şi n-ar trebui să umblu când e ger
cu capul descoperit prin pădurea de aluni? am uitat
am avut destulă vreme să uit din creier până în degete
aici lângă dunăre mă înconjoară păsări de tot felul
vrăbii gâşte sălbatice specii rare de cocostârci
şi iubirea mea pentru ele se deschide
ca un port ospitalier – poate să vină iarna scitică
voi exista mai departe şi voi călători mai departe: ecou
a doi părinţi oneşti reverie de lebădă
auziţi: viaţă: stele scobind încet câmpia
***
Vei auzi din nou: fii inima mea
vei auzi din nou: fii inima mea
simplu: deschizi doar nişte canale
care din obişnuinţă nu mai duceau nicăieri
apoi îţi arzi hainele
o piele febril descheiată
încă om
mâine poimâine doar mărturia lui poate amintirea
cu haosul ei frăţesc: şi mai mic uriaş inima şi
aşadar aşadar devii a doua mea inimă
apropie-te
la toate acestea ce vei răspunde? fără un cuvânt
vei părăsi la noapte oraşul
şi absenţa ta: o cicatrice pe un perete de aer
micşorându-se din ce în ce
***
Patru fără un sfert
patru fără un sfert dragostea mea ce faci tu acum
în locurile prin care te mai afli
prin ploaie merg – nimeni – am părul ud
şi gândul cât un pui de şoarece mic mic şi negru
şi tu ce faci dragostea mea spăl rufe ca întotdeauna
când plouă – te aştept întoarce-te
apasă pe butonul liftului etajul şapte
nu este prea departe de mormânt
nimeni
doar dumnezeu
ploaia
mormanul de rufe murdare
***
Prefață
şi după ce am inventat poezia într-o încăpere clandestină din adâncul pământurilor sterpe – curajul şi puterea (omenească) s-au topit ca aburul
şi altceva în afară de faptul că m-am născut şi că trăiesc şi că probabil voi muri cutremurandu-mă (ceea ce de altfel am vrut să spun şi acum doi ani şi acum trei ani de zile) deocamdată vai nu pot spune
îmi reiau prin urmare vechea limbă: începând chiar din clipa de faţă. o sucesc o mângâi o bat cu sete. dar sintagmele stranii în care (se spunea că) sufletul meu doarme ca într-o vizuină pierdută nu mă mai ademenesc. degetele subţiri care vor săpa canale-n pădure şi se vor întoarce acolo mereu şi vor intra încetul cu încetul în putrefacţie? degetele subţiri nu mă mai tulbură
Virgil Mazilescu
(selecţie de Odilia Roșianu)
