Literatura de azi 
Dacă-mi amintesc bine, eram un copil foarte sârguincios și chiar destul de cuminte. La patru ani, știam să citesc, să scriu, să adun și să scad. Nu era niciun merit pentru asta, pentru că-mi plăcea studiul și aveam oroare de aproape toate jocurile, mai ales de cele brutale. Le găseam inutile, aveam sentimentul că pierd timpul, aveam o repulsie totală față de zgomot, de vulgaritate; dominantă era o frică înnăscută în fața vieții. Ciudat copil, nu-i așa? Dar să remarcați că această înclinație spre concentrare nu mă împiedica să am un caracter dificil și să fiu câteodată violent. Pe la opt ani, am învățat să joc crochet. Mă avântam în joc, dar eram un prost jucător. Când pierdeam, aruncam furios ciocănelul la întâmplare, riscând să sparg capul tovarășilor mei de joc. Tata, care mă observa, s-a hotărât să intervină. Ca și mama, nu folosea pedepse corporale, ci a încercat să mă atingă în mândria mea și să mă pedepsească pe această cale. A învățat să joace mai bine ca mine și m-a bătut la sânge. A trebuit să-mi înghit mânia și să mă ascund într-o indiferență prefăcută… Cam în aceeași epocă, tata m-a învățat să călăresc. Într-o zi, călăream împreună, de-a lungul unui drum plin de praf, pustiu; calul meu a făcut un salt și eu am căzut în praf. Când m-am ridicat, m-am uitat cu băgare de seamă în jur și am strigat: „Tată, n-a văzut nimeni că am căzut?” Oh, amorul propriu al micului George Enescu!
Cu mult înainte de a împlini opt ani, când aveam doar trei, am auzit din întâmplare un taraf de țigani cântând într-o stațiune balneară din vecinătatea satului nostru. Curios taraf, format dintr-un nai, din câteva viori, un țambal și un contrabas! Cred că am fost totuși foarte impresionat pentru că, a doua zi dimineața, m-am jucat încercând să întind un fir de ață de cusut pe o bucată de lemn și, întru totul încredințat că făcusem o vioară, imitam ceea ce auzisem în ajun. Fluieram imitând naiul și, cu niște bețe de lemn, imitam țambalul. M-am dus în livada casei să-mi ascund sub un arbust mica orchestră, în vreme ce mama, înnebunită, mă căuta peste tot strigându-mă cu voce pierită, în toate cele patru zări!
Aceasta a fost prima mea experiență muzicală.
George Enescu
(fragment ales și cules de Odilia Roșianu)
(din volumul „Amintirile lui George Enescu” de Bernard Gavoty, Ed. Curtea Veche, 2017)
