3 secvenţe despre arta poetică
sau
biblia belgrad, eu şi moara lui take
memoriei lui Ioan Flora
1 (încălzirea vocii)
belgrad, bocancilor
belgrad, bocancilor în
belgrad, bocancilor în mers le-am spus
mă, păhăruţelor,
într-o bună zi de iarnă
voi scrie în minte poemul
biblia belgrad, eu şi moara lui take.
e mult sub demnitatea
e mult sub demnitatea unui
e mult sub demnitatea unui poet să scrie (versuri?)
dar într-o bună zi de iarnă
voi trece cu vederea şi asta, voi scrie
ca unul născut, crescut
gard în gard cu moara grecului take,
vara cu heleşteu la scară,
iarna copăcel-copăcel la sanie cu clopoţel.
expropriat take
expropriat take murise
expropriat take murise îmbătrânit în resemnare şi scârbă,
însăşi moara lui take arse din temelii
în toamna lui 73.
luat cu amicii prin baruri, prin berării
uit complet de ea peste an,
dar acum e iarnă, a nins,
şi iarna după ninsoare
oriunde m-aş afla, chiar şi la belgrad
dimineaţa aud pufăind, păcănind prin zăpada
proaspăt căzută moara cu valţuri a grecului take.
2 (încălzirea vocii)
vâsc auriu al vieţii mele, putere de a bea
până la capăt acest pahar
în care a scuipat deja moartea,
în care moartea şi-a scuipat dintele
înainte de-a apuca să beau
păhăruţul până la fund.
într-un oraş de ţaţe balcanice (de ambe sexe)
nu-i mare lucru să descoperi într-o zi
în păhăruţul tău
un dinte de ţaţă balcanică
să-l dai de duşcă lucid, închizând puţin ochii
în timp ce asculţi, deşirând cu privirea din greu
flaneloasa ţaţă balcanică lătrătoare a toată făptura lui Dumnezeu.
vers după vers poem după poem
imprimate pe creier, în gând.
vorba lui mircea ciobanu: dacă scrii şi rescrii
în minte poezii
şi le tot spui pe de rost – ca mine acum –
porţiuni din scoarţă sunt arse, scurt-
circuitate/ nici bălării nu mai cresc,
nici rămureaua de scaiete
nu se despoaie
în roua
lăuntrică.
la autopsie, în craniul tău se va găsi
(dacă se va găsi)
o moară mică neagră arsă din temelii.
belgradul fumegând.
biblia belgrad.
iubit auditoriu, mon semblable, mon frère,
dacă aveţi în faţa dumneavoastră
douăzeci de poeţi stând cuminţi laolaltă,
de fapt, nu aveţi douăzeci de poeţi stând cuminţi laolaltă,
sunt douăzeci de mori ale lui Take pufăind pe malul unui lac
în care copil am privit zilnic cerul –
până la o sete cu fum deasupra.
iar dacă lacul lipseşte,
e că l-a sorbit,
cu copil cu tot,
cerul.
3 (cucurigut*)
sunt
cocoşul
de tablă
de pe casă.
de pe o casă
veche din balcani.
atât de plat, de tăcut
sunt mormântul,
apocalipsa
vocilor plafonate mici,
a momiţelor de arici.
iarna, vara
pâlpâie în mine sfântul.
iarna, vara
scârţâi şi nici nu-mi pasă.
dar scrisul ăsta e maimuţa artei mele.
dar scrisul ăsta e maimuţa artei mele
bătrână oarbă şi grasă.
paranteză: atât de mult o iubesc,
o iubiserăm tu, eu
că fixaţia (mistică, altfel cum)
pentru biata, smintita maimuţă
îmi revelase strict existenţa lui Dumnezeu.
eh-eu!,
cât timp sunt cocoşul de tablă de pe casă
nu mi-e pic de urât
că puneţi voi şaua pe mine.
iama, vara scârţâi şi nici nu-mi pasă
iarna, vara scârţâi – şi-atât
de plat, de tăcut
aşa-mi vine câteodată pe toţi să vă
cucurigut cucurigut cucurigut
cucuri-gut
cucu-
ri-
gut!
*cucuri-gut, în traducere liberă din limba cocoşească, înseamnă bine-cuvintez, mai exact, bine-trâmbițez
Foto: Dumitru Ungureanu