Nicolae Prelipceanu
ce ai făcut în noaptea sfântului bartolomeu
știu vei răspunde că ai stat singur la tine în casă
că ai gândit singur la tine în casă împotriva
nopții sfântului bartolomeu
că ți-ai scris gândurile pe hârtie singur
că de fapt nici nu te născuseși în secolul ăla
că gândeai împotriva nopții sfântului bartolomeu
așa nenăscut cum erai
cine erai tu în noaptea sfântului bartolomeu
și de ce n-au intrat în casă la tine
doar era atât de ușor
erai cu creierul pe tava albă de hârtie
îl operai cu pana ta de gâscă
să fi făcut o mișcare greșită și erai mort
cu o singură mișcare greșită a penei
pe tava albă de hârtie unde se afla creierul tău
de ce n-ai făcut mișcarea greșită
de ce n-au intrat în casa ta și de ce nu te-au ucis
în noaptea sfântului bartolomeu
cine poate să ne spună că nu minți
că nu erai dintre ucigași
ai vreun alibi
n-ai vreun alibi
nimeni dintre cei care gândesc noaptea singuri
nu are nici un alibi dacă între timp a și fost
noaptea sfântului bartolomeu
o altă noapte trebuia să-ți alegi
pentru a-ți pune creierul pe hârtie
ca și cum punerea pe hârtie a creierului
suferă amânare
ca și cum amânarea nu duce la același rezultat
ca și mișcarea greșită a stiloului tău
alege-ți altă noapte decât noaptea sfântului bartolomeu
nu ai nici un alibi nu mai era nimeni
între pereții camerei tale să știe
și pe tine nu putem să te credem
ce ai făcut în noaptea sfântului bartolomeu
de ce nu erai născut în noaptea sfântului bartolomeu
gândurile tale împotriva nopții sfântului bartolomeu
nu ajung
cât a ținut noaptea sfântului bartolomeu
cât va mai ține ea
singur în noaptea sfântului bartolomeu nu poți fi
pe hârtie urmele nopții sunt neconcludente
să înțelegi limitele nopții sfântului bartolomeu
nu ajunge
să fii singur iarăși nu ajunge
trebuia să mai chemi pe cineva
chiar înainte de a te naște
nu te credem despre noaptea sfântului bartolomeu
(din volumul de neatins de neatins, 1978)
ion de la gară
nu-mi amintesc de la ce gară era ion și nici unde își făcea
veacul
său pe care i-l umpluseră saltimbancii și irozii
am trecut prin prea multe în viața mea ca să-mi mai pot
aduce aminte
poate ion de la gară trăia în gara cluj
nu-mi vine să cred că numele lui e o traducere a lui jean de
la gare
din gara verdun
de altădată
ceea ce e sigur este că ion de la gară scria poezii
nu se știe dacă acolo în gară sau într-un loc secret al lui
dar la gară le spunea în gura mare cam așa cum făcuserăm
și noi cândva
atâta doar că ion de la gară nu fusese niciodată purtat cu
trenul regal
confiscat de comuniști și redat de urmașii lor familiei regale
și apoi
patriei recunoscătoare
el nici nu știa de existenăa acelui tren
iar dacă mă lăsaăi să presupun în continuare atunci
eu nici nu cred că el a călătorit vreodată cu vreun tren
nici măcar la manevre
poeziile lui nu erau ca ale noastre dar nici ca ale altora
ele nu semănau cu nimic din ceea ce îndeobște e cunoscut
nici comportarea lui nu semăna cu comportarea noastră
el era prostul gării sau poate chiar prostul orașului
și ce poate să facă mai bine un prost decât să scrie poezii
uite așa una după alta cam cum împușca buffalo bill
porumbeii degeaba
în celebra poezie a poetului cu litere mici
în fond împușca și el acolo cuvintele care i se păreau mai
potrivite
și mai frumoase căci ion de la gară nu evoluase încă
până la mucegaiuri și noroi
cât despre sex ce să mai vorbim
și-l arăta el ce-i drept uneori domnișoarelor
dar numai așa ca să le sperie cu mărimea lui colosală
nu-i trecea prin cap să și-l pună în versuri și probabil nici
în practică
ion de la gară a fost un poet adevărat
chiar dacă nu a publicat nici un rând la viața lui și poeziile
au murit
o dată cu el
modelul unic pe care noi nu-l vom putea atinge niciodată
oricât ne-am zbiera prin gările patriei fără alegere poeziile
nu-i așa doamnelor și domnilor și domnișoarelor
care i-ați văzut sexul din greșeală și v-ați speriat (vai de
mine e cât o pisică)
îmi pare atât de rău că nu l-ați cunoscut și că nimeni
nu-și mai aduce aminte de el
și că nici eu nu mai știu dacă a existat
sau e numai o iluzie frumoasă de-a mea
ca atâtea altele
aș da oricât să-i găsesc versurile aș da tot ce am scris și încă
ceva
pe deasupra să mai pot citi o prostie scrisă de el
pe lângă marile prostii canonice și necanonice
pe care viața mi le pune zilnic în față
unadouătreipatrucinci doar așa
ca să-l uit pe ion de la gară și scrierile lui alese
cenzurate numai de vreun călător milos
care-i dădea o bucată de pâine
întrerupând pentru câteva minute
fluxul creației
frunzulițele verzi
să pictezi o ramură de bambus nesfârșită pe care n-ai văzut-o
niciodată
și fiecare frunzuliță verde să-ți ia o zi din viață
astfel încât ea să fie tânără și tu foarte bătrân
la sfârșit
să te întrebi atunci la ce bun toate astea
când s-ar fi putut altfel petrece totul
și viața și frunzulițele verzi și chiar
ramura de bambus cu foșnetul ei foarte subtil
cu tot
acestea îmi treceau prin minte
într-o seară de toamnă departe de locurile
unde crește bambusul
și fără să fi meditat îndeajuns la mine însumi
înainte de a-mi pune zilele în loc de frunze
pe-acea acuarelă
care n-o să ajungă niciodată
la muzeul din taipei
și nici la cel din philadelphia
nu cred
mersul poemelor
pentru mine poemul e mai mult decât o coajă de nucă
în care se îmbarcă o furnică și așteaptă răbdătoare plecarea
navei
poemul chiar pleacă într-o zi cu mine la bord
la tribord la babord unde-i prietenul meu marinar din tinerețe
brațul lui prin hong-kong
numai că plecarea poemului nu e prevăzută nicăieri
nu există un mers al poemelor
cum există un mers al trenurilor
aici trebuie să te orientezi de unul singur sau să aștepți
până când ora-i propice
până când curenții pornesc și cuvintele încep să se umfle
să tragă din toate puterile lor invizibile
și abia când ești departe îți dai seama că pământul nu se
mai vede
poate doar la orizont o linie subțire
dar aceasta poate fi de fapt un alt poem
doar e marea lor cea pe care-o pornești
cel de la catarg ar trebui să anunțe linia de la orizont
dar cum să strige poem! poem!
sau poem la apă
lăsați-l să plece
el nu are nevoie de colac de salvare și nici măcar să-l privești
când se duce
și cum și pământul poemelor e rotund
cine știe când ne vom mai întâlni
substituirea
mă uitam mirat în oglindă
și deodată mi-am dat seama că-l rad pe altul și m-am și
întrebat
atunci pe loc
de ce-l rad eu pe acest străin îmbătrânit
cu care nu am nici o legătură vizibilă
dar nu s-a terminat totul aici dimpotrivă
l-am văzut pe străin în pielea goală în baie în locul meu
presiunea apei de jos în sus părea să fie
egală cantității de apă dezlocuită de corpul lui
iar aceasta din urmă egală cu aceea pe care ieri
o dezlocuia chiar corpul meu
cel cu care mi se părea că sunt obișnuit din copilărie
cel cu care se obișnuiseră și câteva femei altădată
nu aveam nici o explicație pentru felul în care se produsese
substituirea aceasta
și nici unde era celălalt
cum se băgase în patul meu acest corp străin
cum mi se băgase pe sub piele și-n patul propriei mele soții
de ce l-am ras cu atâta atenție
ar fi meritat să-l mai și tai
din când în când cu mâna lui tremurândă
l-am și îmbrăcat cu hainele mele din dulapul meu
și l-am dus să se uite la actele mele de identitate
care-l arătau tot pe el
poliția română falsifică acte
striga el în numele meu
îmi mai rămâne o-ntrebare
abia cutez s-o pun
pe cine or să-l înmormânteze fără nici o pompă
atunci când se va ști că eu am murit
nu cumva o să fim doi acolo jos
și o să ne distrăm
în sfârșit
de minune
povestindu-ne viaăa
în cele două versiuni previzibile
dar până la urmă
dacă stau să mă gândesc mai bine
tot el a scris în seara următoare și aceste versuri
încât nu m-am mai mirat că marele editor m-a refuzat
bine i-a făcut
(din volumul la pierderea speranței, 2011)
lauri negri
frica mi-a fost sădită în corp de la început
nici n-au așteptat anotimpul prielnic
nici n-au așteptat să mă nasc
n-aveam păr mă holbam
la un bec din Suceava
dar laurii ei îmi creșteau pe sub piele
de jur împrejurul capului
și-al inimii
și nici nu foșneau
încremeniăi
au crescut împreună cu mine
acum sunt bătrâni și așteaptă să moară
îi înțeleg pe cei care vin
și dorința lor să nu ne mai vadă
căci pielea s-o fi subțiat
se zărește
cununa de lauri negri a fricii
se transmit prin aer de la mare distanță
laurii celui învins
pe care noii veniți nu-i râvnesc
nimeni nu vrea să-mi ia nimic
și totuși mă tem
mă mai tem
în final nici n-o să rămână
decât această cunună cam neagră
ăsta e el?
o să se mire cineva în șoaptă
întorcându-mi spatele
pentru ultima oară
deșteaptă-te rămâne
deșteptarea în gara de nord că măturăm culoarele
astfel se trezesc ei din somn
și nu mai așteaptă nimic
nici un tren nu mai vineri nici un tren nu mai pleacă
numai câte o boare palidă mai pâlpâie
în ochii lor stinși
tac și se tem se ascund unii după alții
totuși cine trebuie îi vede
sunt murdari
put
unii au ochii sticloși
cu toții s-ar face cât mai mici
ca să nu-i poată nimeni identifica
să nu-i pună la socoteală nimeni
știți
noi nici n-am existat vreodată
totul nu e decât iluzie simplă iluzie
și măturoiul chiar șterge această iluzie
și ea se pierde într-un nor de praf
ca-n Grand Hotel Victoria Română
ca-n atâtea alte dăți
stăm de o parte și privim totul
cu îngăduință
până când unul întreabă candid
bre dar aceia nu suntem noi?
morala
deșteaptă-te rămâne formula cea mai potrivită
pentru un veșnic somn ușor
toți trei la hora unirii
vai ce-am mai dat noi mână cu mână
și ce-am mai fost frați siamezi
dintr-o tulpină
încât nu e de mirare ura asta evidentă
pe care ar trebui s-o sărbătorim
la 24 ianuarie
măcar o dată pe an
prin libații de sânge
că dacă tot am fost frați cu dracu’
până am trecut puntea
și puntea s-a prelungit
și nu se mai termină
și în clipa asta suntem tot pe ea
deasupra unui abis nelămurit
atunci am fost mai mult de doi frați
într-o tulpină căci și dracu’ era cu noi
între noi
ca și-acum
exact ca în viață
ca azi ieri și de când ne știm
vorba lui creangă
de care în zadar ne agățăm
nu va termina ea puntea nu va fi ea malul celălalt
unde oricum vom ajunge cu bine
toți trei
frați din aceeași tulpină
aproapele nostru
astăzi e din nou duminică
e toamnă și a fost soare
acum nu mai e
și mă simt și eu
mai acasă
munții patriei
sunt la locul lor
ochii care să-i vadă
nu-s încă scoși
mai e timp
mai e timp
ne strigă
aproapele nostru
(din volumul un teatru de altă natură, 2006)
o plimbare cu ion drăgănoiu acum un sfert de secol
ne mișcam greu dimineața devreme
sau încă noaptea dacă m-ați întreba pe mine
căram tot felul de lucruri
necesare în inima deltei
și la un moment dat l-am întrebat
dragă drăgă nu cumva am luat prea puțină vodcă
și iar s-au auzit pașii noștri târșâiți prin pulberea
de la chilia veche
și apoi vocea lui de bariton radiofonic
oricum nu putem căra cât putem bea
poemul pomelnic
şi ion şi marius şi virgil şi petre şi daniel şi gheorghe şi matei
şi mircea şi mircea şi dan şi tudor dumitru şi marcel constantin şi cristian
şi laurenţiu şi laurenţiu şi sandu şi cezar şi nichita şi lucian
şi marian şi nicu-nicolae şi george-nino
şi maria-luiza şi dana şi mihai-mişu şi mihail-mişu şi grigore
şi negoiţă şi damian şi ioanid
şi toţi ceilalţi cu tot neamul lor cel făcător
de poezie şi de proză şi de literatură şi de altele dintre cele
care se uită şi care nu se uită
şi iarăşi mircea şi mircea şi ion și mircea şi daniel şi marius şi virgil
şi cristian și ion şi laurenţiu şi laurenţiu şi paul
şi cezar şi nichita şi cristian şi alexandru şi laurenţiu
şi ioanid şi m.i. şi mişu şi cezar celălalt şi adi şi şi şi
şi ion drăgănoiu şi marius robescu şi virgil mazilescu şi daniel turcea
şi petre stoica şi gheorghe pituţ şi matei gavril şi tudor dumitru savu
şi marian papahagi și mircea zaciu şi george-nino almosnino
şi mircea ciobanu şi mircea scarlat şi marcel constantin runcanu
şi cristian popescu şi laurenţiu ulici şi laurenţiu cârstean
şi sandu căpraru şi cezar baltag şi nichita stănescu şi negoiţă irimie
şi lucian raicu şi grigore hagiu şi maria-luiza cristescu şi nicolae baltag
şi dana dumitriu şi mihai ursachi şi mihail sabin şi ioanid romanescu
şi damian necula şi cezar ivănescu şi mircea ivănescu şi paul emanuel
şi adi cusin şi dan laurenţiu și ion zubașcu şi iarăşi şi iarăşi
ei cei uitaţi şi neuitaţi
şi toţi şi pe toţi pomeneşte-i
cititorule
dacă exişti
un poet bătrân
un poet bătrân nu mai face doi bani
a încetat să mai scrie întruna sigur de el
i s-au rărit cuvintele ca și părul
dar tot mai încearcă să țină pasul cu sine însuși
cel din anii tinereții
mai merge la iași urcă pe copou
să se uite degeaba la teiul lui eminescu
și gâfâie mai tare decât altădată urcând
că aici nu-i marea egee nici mediterana
unde mai înaintează cu oarecare ușurință
dar nici acolo ca altădată de la doi mai la vama veche
lumea nu-l mai observă și bine face
altul la rând i se strigă
atunci când încearcă să se strecoare printre cei vii
un poet bătrân e un nimeni care mai crede că este
o amintire din propria lui preistorie
un fel de făt nenăscut fantomatic
o liniște-n juru-i se-așterne
iar el prostul nu știe s-o prețuiască
un poet bătrân ce mai o umbră a cuiva undeva
unde alții iau forme vii de scurtă actualitate
un poet bătrân
rușinos nu-i așa să te ocupi de poezie
în loc de bani și afaceri
și chiar de politică
pleacă de-aici înapoiatule
și m-am dus
