Nicolae PrelipceanuNicolae Prelipceanu
22.11.2015

o altă noapte trebuia să-ți alegi

ce ai făcut în noaptea sfântului bartolomeu

 

știu vei răspunde că ai stat singur la tine în casă

că ai gândit singur la tine în casă împotriva

nopții sfântului bartolomeu

că ți-ai scris gândurile pe hârtie singur

că de fapt nici nu te născuseși în secolul ăla

că gândeai împotriva nopții sfântului bartolomeu

așa nenăscut cum erai

cine erai tu în noaptea sfântului bartolomeu

și de ce n-au intrat în casă la tine

doar era atât de ușor

erai cu creierul pe tava albă de hârtie

îl operai cu pana ta de gâscă

să fi făcut o mișcare greșită și erai mort

cu o singură mișcare greșită a penei

pe tava albă de hârtie unde se afla creierul tău

de ce n-ai făcut mișcarea greșită

de ce n-au intrat în casa ta și de ce nu te-au ucis

în noaptea sfântului bartolomeu

cine poate să ne spună că nu minți

că nu erai dintre ucigași

ai vreun alibi

n-ai vreun alibi

nimeni dintre cei care gândesc noaptea singuri

nu are nici un alibi dacă între timp a și fost

noaptea sfântului bartolomeu

o altă noapte trebuia să-ți alegi

pentru a-ți pune creierul pe hârtie

ca și cum punerea pe hârtie a creierului

suferă amânare

ca și cum amânarea nu duce la același rezultat

ca și mișcarea greșită a stiloului tău

alege-ți altă noapte decât noaptea sfântului bartolomeu

nu ai nici un alibi nu mai era nimeni

între pereții camerei tale să știe

și pe tine nu putem să te credem

ce ai făcut în noaptea sfântului bartolomeu

de ce nu erai născut în noaptea sfântului bartolomeu

gândurile tale împotriva nopții sfântului bartolomeu

nu ajung

cât a ținut noaptea sfântului bartolomeu

cât va mai ține ea

singur în noaptea sfântului bartolomeu nu poți fi

pe hârtie urmele nopții sunt neconcludente

să înțelegi limitele nopții sfântului bartolomeu

nu ajunge

să fii singur iarăși nu ajunge

trebuia să mai chemi pe cineva

chiar înainte de a te naște

nu te credem despre noaptea sfântului bartolomeu

(din volumul de neatins de neatins, 1978)

 

 

ion de la gară

 

nu-mi amintesc de la ce gară era ion și nici unde își făcea

veacul

său pe care i-l umpluseră saltimbancii și irozii

am trecut prin prea multe în viața mea ca să-mi mai pot

aduce aminte

poate ion de la gară trăia în gara cluj

nu-mi vine să cred că numele lui e o traducere a lui jean de

la gare

din gara verdun

de altădată

ceea ce e sigur este că ion de la gară scria poezii

nu se știe dacă acolo în gară sau într-un loc secret al lui

dar la gară le spunea în gura mare cam așa cum făcuserăm

și noi cândva

atâta doar că ion de la gară nu fusese niciodată purtat cu

trenul regal

confiscat de comuniști și redat de urmașii lor familiei regale

și apoi

patriei recunoscătoare

el nici nu știa de existenăa acelui tren

iar dacă mă lăsaăi să presupun în continuare atunci

eu nici nu cred că el a călătorit vreodată cu vreun tren

nici măcar la manevre

poeziile lui nu erau ca ale noastre dar nici ca ale altora

ele nu semănau cu nimic din ceea ce îndeobște e cunoscut

nici comportarea lui nu semăna cu comportarea noastră

el era prostul gării sau poate chiar prostul orașului

și ce poate să facă mai bine un prost decât să scrie poezii

uite așa una după alta cam cum împușca buffalo bill

porumbeii degeaba

în celebra poezie a poetului cu litere mici

în fond împușca și el acolo cuvintele care i se păreau mai

potrivite

și mai frumoase căci ion de la gară nu evoluase încă

până la mucegaiuri și noroi

cât despre sex ce să mai vorbim

și-l arăta el ce-i drept uneori domnișoarelor

dar numai așa ca să le sperie cu mărimea lui colosală

nu-i trecea prin cap să și-l pună în versuri și probabil nici

în practică

ion de la gară a fost un poet adevărat

chiar dacă nu a publicat nici un rând la viața lui și poeziile

au murit

o dată cu el

modelul unic pe care noi nu-l vom putea atinge niciodată

oricât ne-am zbiera prin gările patriei fără alegere poeziile

nu-i așa doamnelor și domnilor și domnișoarelor

care i-ați văzut sexul din greșeală și v-ați speriat (vai de

mine e cât o pisică)

îmi pare atât de rău că nu l-ați cunoscut și că nimeni

nu-și mai aduce aminte de el

și că nici eu nu mai știu dacă a existat

sau e numai o iluzie frumoasă de-a mea

ca atâtea altele

aș da oricât să-i găsesc versurile aș da tot ce am scris și încă

ceva

pe deasupra să mai pot citi o prostie scrisă de el

pe lângă marile prostii canonice și necanonice

pe care viața mi le pune zilnic în față

unadouătreipatrucinci doar așa

ca să-l uit pe ion de la gară și scrierile lui alese

cenzurate numai de vreun călător milos

care-i dădea o bucată de pâine

întrerupând pentru câteva minute

fluxul creației

 

frunzulițele verzi

să pictezi o ramură de bambus nesfârșită pe care n-ai văzut-o

niciodată

și fiecare frunzuliță verde să-ți ia o zi din viață

astfel încât ea să fie tânără și tu foarte bătrân

la sfârșit

să te întrebi atunci la ce bun toate astea

când s-ar fi putut altfel petrece totul

și viața și frunzulițele verzi și chiar

ramura de bambus cu foșnetul ei foarte subtil

cu tot

acestea îmi treceau prin minte

într-o seară de toamnă departe de locurile

unde crește bambusul

și fără să fi meditat îndeajuns la mine însumi

înainte de a-mi pune zilele în loc de frunze

pe-acea acuarelă

care n-o să ajungă niciodată

la muzeul din taipei

și nici la cel din philadelphia

nu cred

mersul poemelor

 

pentru mine poemul e mai mult decât o coajă de nucă

în care se îmbarcă o furnică și așteaptă răbdătoare plecarea

navei

poemul chiar pleacă într-o zi cu mine la bord

la tribord la babord unde-i prietenul meu marinar din tinerețe

brațul lui prin hong-kong

numai că plecarea poemului nu e prevăzută nicăieri

nu există un mers al poemelor

cum există un mers al trenurilor

aici trebuie să te orientezi de unul singur sau să aștepți

până când ora-i propice

până când curenții pornesc și cuvintele încep să se umfle

să tragă din toate puterile lor invizibile

și abia când ești departe îți dai seama că pământul nu se

mai vede

poate doar la orizont o linie subțire

dar aceasta poate fi de fapt un alt poem

doar e marea lor cea pe care-o pornești

cel de la catarg ar trebui să anunțe linia de la orizont

dar cum să strige poem! poem!

sau poem la apă

lăsați-l să plece

el nu are nevoie de colac de salvare și nici măcar să-l privești

când se duce

și cum și pământul poemelor e rotund

cine știe când ne vom mai întâlni

substituirea

mă uitam mirat în oglindă

și deodată mi-am dat seama că-l rad pe altul și m-am și

întrebat

atunci pe loc

de ce-l rad eu pe acest străin îmbătrânit

cu care nu am nici o legătură vizibilă

dar nu s-a terminat totul aici dimpotrivă

l-am văzut pe străin în pielea goală în baie în locul meu

presiunea apei de jos în sus părea să fie

egală cantității de apă dezlocuită de corpul lui

iar aceasta din urmă egală cu aceea pe care ieri

o dezlocuia chiar corpul meu

cel cu care mi se părea că sunt obișnuit din copilărie

cel cu care se obișnuiseră și câteva femei altădată

nu aveam nici o explicație pentru felul în care se produsese

substituirea aceasta

și nici unde era celălalt

cum se băgase în patul meu acest corp străin

cum mi se băgase pe sub piele și-n patul propriei mele soții

de ce l-am ras cu atâta atenție

ar fi meritat să-l mai și tai

din când în când cu mâna lui tremurândă

l-am și îmbrăcat cu hainele mele din dulapul meu

și l-am dus să se uite la actele mele de identitate

care-l arătau tot pe el

poliția română falsifică acte

striga el în numele meu

îmi mai rămâne o-ntrebare

abia cutez s-o pun

pe cine or să-l înmormânteze fără nici o pompă

atunci când se va ști că eu am murit

nu cumva o să fim doi acolo jos

și o să ne distrăm

în sfârșit

de minune

povestindu-ne viaăa

în cele două versiuni previzibile

dar până la urmă

dacă stau să mă gândesc mai bine

tot el a scris în seara următoare și aceste versuri

încât nu m-am mai mirat că marele editor m-a refuzat

bine i-a făcut

(din volumul la pierderea speranței, 2011)

lauri negri

frica mi-a fost sădită în corp de la început

nici n-au așteptat anotimpul prielnic

nici n-au așteptat să mă nasc

n-aveam păr mă holbam

la un bec din Suceava

dar laurii ei îmi creșteau pe sub piele

de jur împrejurul capului

și-al inimii

și nici nu foșneau

încremeniăi

au crescut împreună cu mine

acum sunt bătrâni și așteaptă să moară

îi înțeleg pe cei care vin

și dorința lor să nu ne mai vadă

căci pielea s-o fi subțiat

se zărește

cununa de lauri negri a fricii

se transmit prin aer de la mare distanță

laurii celui învins

pe care noii veniți nu-i râvnesc

nimeni nu vrea să-mi ia nimic

și totuși mă tem

mă mai tem

în final nici n-o să rămână

decât această cunună cam neagră

ăsta e el?

o să se mire cineva în șoaptă

întorcându-mi spatele

pentru ultima oară

deșteaptă-te rămâne

deșteptarea în gara de nord că măturăm culoarele

astfel se trezesc ei din somn

și nu mai așteaptă nimic

nici un tren nu mai vineri nici un tren nu mai pleacă

numai câte o boare palidă mai pâlpâie

în ochii lor stinși

tac și se tem se ascund unii după alții

totuși cine trebuie îi vede

sunt murdari

put

unii au ochii sticloși

cu toții s-ar face cât mai mici

ca să nu-i poată nimeni identifica

să nu-i pună la socoteală nimeni

știți

noi nici n-am existat vreodată

totul nu e decât iluzie simplă iluzie

și măturoiul chiar șterge această iluzie

și ea se pierde într-un nor de praf

ca-n Grand Hotel Victoria Română

ca-n atâtea alte dăți

stăm de o parte și privim totul

cu îngăduință

până când unul întreabă candid

bre dar aceia nu suntem noi?

morala

deșteaptă-te rămâne formula cea mai potrivită

pentru un veșnic somn ușor

toți trei la hora unirii

vai ce-am mai dat noi mână cu mână

și ce-am mai fost frați siamezi

dintr-o tulpină

încât nu e de mirare ura asta evidentă

pe care ar trebui s-o sărbătorim

la 24 ianuarie

măcar o dată pe an

prin libații de sânge

că dacă tot am fost frați cu dracu’

până am trecut puntea

și puntea s-a prelungit

și nu se mai termină

și în clipa asta suntem tot pe ea

deasupra unui abis nelămurit

atunci am fost mai mult de doi frați

într-o tulpină căci și dracu’ era cu noi

între noi

ca și-acum

exact ca în viață

ca azi ieri și de când ne știm

vorba lui creangă

de care în zadar ne agățăm

nu va termina ea puntea nu va fi ea malul celălalt

unde oricum vom ajunge cu bine

toți trei

frați din aceeași tulpină

aproapele nostru

astăzi e din nou duminică

e toamnă și a fost soare

acum nu mai e

și mă simt și eu

mai acasă

munții patriei

sunt la locul lor

ochii care să-i vadă

nu-s încă scoși

mai e timp

mai e timp

ne strigă

aproapele nostru

(din volumul un teatru de altă natură, 2006)

o plimbare cu ion drăgănoiu acum un sfert de secol

ne mișcam greu dimineața devreme

sau încă noaptea dacă m-ați întreba pe mine

căram tot felul de lucruri

necesare în inima deltei

și la un moment dat l-am întrebat

dragă drăgă nu cumva am luat prea puțină vodcă

și iar s-au auzit pașii noștri târșâiți prin pulberea

de la chilia veche

și apoi vocea lui de bariton radiofonic

oricum nu putem căra cât putem bea

 

poemul pomelnic

şi ion şi marius şi virgil şi petre şi daniel şi gheorghe şi matei

şi mircea şi mircea şi dan şi tudor dumitru şi marcel constantin şi cristian

şi laurenţiu şi laurenţiu şi sandu şi cezar şi nichita şi lucian

şi marian şi nicu-nicolae şi george-nino

şi maria-luiza şi dana şi mihai-mişu şi mihail-mişu şi grigore

şi negoiţă şi damian şi ioanid

şi toţi ceilalţi cu tot neamul lor cel făcător

de poezie şi de proză şi de literatură şi de altele dintre cele

care se uită şi care nu se uită

şi iarăşi mircea şi mircea şi ion și mircea şi daniel şi marius şi virgil

şi cristian și ion şi laurenţiu şi laurenţiu şi paul

şi cezar şi nichita şi cristian şi alexandru şi laurenţiu

şi ioanid şi m.i. şi mişu şi cezar celălalt şi adi şi şi şi

şi ion drăgănoiu şi marius robescu şi virgil mazilescu şi daniel turcea

şi petre stoica şi gheorghe pituţ şi matei gavril şi tudor dumitru savu

şi marian papahagi și mircea zaciu şi george-nino almosnino

şi mircea ciobanu şi mircea scarlat şi marcel constantin runcanu

şi cristian popescu şi laurenţiu ulici şi laurenţiu cârstean

şi sandu căpraru şi cezar baltag şi nichita stănescu şi negoiţă irimie

şi lucian raicu şi grigore hagiu şi maria-luiza cristescu şi nicolae baltag

şi dana dumitriu şi mihai ursachi şi mihail sabin şi ioanid romanescu

şi damian necula şi cezar ivănescu şi mircea ivănescu şi paul emanuel

şi adi cusin şi dan laurenţiu și ion zubașcu şi iarăşi şi iarăşi

ei cei uitaţi şi neuitaţi

şi toţi şi pe toţi pomeneşte-i

cititorule

dacă exişti

un poet bătrân

un poet bătrân nu mai face doi bani

a încetat să mai scrie întruna sigur de el

i s-au rărit cuvintele ca și părul

dar tot mai încearcă să țină pasul cu sine însuși

cel din anii tinereții

mai merge la iași urcă pe copou

să se uite degeaba la teiul lui eminescu

și gâfâie mai tare decât altădată urcând

că aici nu-i marea egee nici mediterana

unde mai înaintează cu oarecare ușurință

dar nici acolo ca altădată de la doi mai la vama veche

lumea nu-l mai observă și bine face

altul la rând i se strigă

atunci când încearcă să se strecoare printre cei vii

un poet bătrân e un nimeni care mai crede că este

o amintire din propria lui preistorie

un fel de făt nenăscut fantomatic

o liniște-n juru-i se-așterne

iar el prostul nu știe s-o prețuiască

un poet bătrân ce mai o umbră a cuiva undeva

unde alții iau forme vii de scurtă actualitate

un poet bătrân

rușinos nu-i așa să te ocupi de poezie

în loc de bani și afaceri

și chiar de politică

pleacă de-aici înapoiatule

și m-am dus