Literatura de azi
Cântec în doi
Şi vine toamna iar’
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata să gustăm
cu miere-amestecat veninul.
Doi suntem gata s-ajutăm
brânduşile ardorii
să înflorească iar’ în noi
şi-n toamna-aceasta de apoi.
Doi suntem, când cu umbra lor
ne împresoară-n lume norii.
Ce gânduri are soarele cu noi –
nu ştim, dar suntem doi.
***
Lumina
Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te vad,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi,
din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?
Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-ntuneric şi dat-a
un semn Nepătrunsul:
„Să fie lumină!”
O mare
şi-un vifor nebun de lumină
făcutu-s-a-n clipa:
o sete era de păcate, de-aventuri, de doruri, de patimi,
o sete de lume şi soare.
Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci – cine ştie?
Lumina ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te văd – minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.
***
Noi şi pământul
Atâtea stele cad în noaptea asta.
Demonul nopţii ţine parcă-n mâni pământul
şi suflă peste-o iască
năprasnic să-l aprindă.
În noaptea asta-n care cad
atâtea stele, tânărul său trup
de vrăjitoare-mi arde-n braţe
ca-n flăcările unui rug.
Nebun,
ca nişte limbi de foc eu braţele-mi întind,
ca să-ţi topesc zăpada umerilor goi,
şi ca să-ţi sorb, flămând să-ţi mistui
puterea, sângele, mândria, primăvara, totul.
În zori când ziua va aprinde noaptea,
Când scrumul nopţii o să piară dus
de-un vânt spre-apus,
în zori de zi aş vrea să fim şi noi
cenuşa,
noi şi – pământul.
***
Catrenele fetei frumoase
Deoarece soarele nu poate să apună
fără de a-şi întoarce privirea după fecioarele
cetătii, mă-ntreb:
de ce-aş fi altfel decât soarele?
O fată frumoasă e
O fereastră deschisă spre paradis.
Mai verosimil decât adevărul
e câteodată un vis.
O fată frumoasă e
lutul ce-şi umple tiparele,
desăvârșindu-se pe-o treaptă
unde poveştile aşteaptă.
Ce umbră curată
aruncă-n lumină o fată!
E aproape ca nimicul,
singurul lucru fără de pată.
O fată frumoasă e
a traiului cerişte,
cerul cerului,
podoabă inelului.
Frumusețe din frumusețe te-ai ivit
întruchipată fără veste,
cum „într-o mie şi una de nopti”
povestea naşte din poveste.
O fată frumoasă e
o închipuire ca fumul,
de ale cărei tălpi, când umblă,
s-ar atârnă ţărna şi drumul.
O fată frumoasă e
mirajul din zariște,
aurul graiului,
lacrima raiului.
O fată frumoasă e
cum ne-o arată soarele:
pe cale veche o minune nouă,
curcubeul ce sare din rouă.
Tu, fată frumoasă, vei rămânea
tărâmului nostru o prelungire
de vis, iar printre legende
singura adevărată amintire.
***
Catrenele dragostei
Dragă-mi este dragostea
bântuită de sprâncene,
de sprâncene pământene,
lungi, pieziş-răsăritene.
Dragă-mi este dragostea,
soarele din an în veac,
dragostea ce poartă-n ea
moarte-ades şi-ades un leac.
Spune-se că-n holdă coaptă
macul îl dezbraci c-o șoaptă.
Dragă-mi este dragostea
care zice: nu şi da.
Dragă-mi este dragostea,
mare face inima,
mare pe cât lumea-zare,
mică pe cât lacrima.
Dragă-mi este dragostea
care face stea şi stea
din pământurile noastre –
prin poienile albastre.
Sângele îşi ştie visul.
Dragă-mi este dragostea
cu-nălţimile şi-abisul
şi cu ce mai are-n ea.
Dragă-mi este dragostea –
locului nu pot s-o ţin,
căci frumuseţea ei dispare
în frumuseţile-i ce vin.
Dragă-mi este dragostea,
dragă uneori furtuna
şi-un păcat pe care-l arde
pe la miezul nopţii luna.
Din aleanul trupului
sufletul se naşte.
Dragă-mi este dragostea
ce de ani mă paşte.
Dragostea ne-o ţină zeii,
să ne-ncânte funigeii
ca urzeala inului
firele destinului.
Lucian Blaga
(poezii selectate de Odilia Roșianu)
(sursa foto: andreeastanciu.wordpress.com)
