Literatura de azi 
Tristeţea unei stele
Mi se ivi Minerva drept fie-mea din ţeastă
O stea însângerată de-a pururi mă-ncunună
Stă în adânc raţiunea iar cerul e pe creastă
Unde-ncepu zeiţa demult arme să-şi pună
Dar dintre rele-acesta nu este cel mai mare
Că am în cap spărtură mortală şi-nstelată
Durerea tăinuită ce-o port în aiurare
Mai mare-i decât fost-a-n vreun suflet vreodată
Ea arde-n mine-ntr-una şi fără de speranţă
Ca-n licurici lumina din trupu-i luminat
Ca la soldatul nostru în piept slăvita Franţă
Şi ca la crin în cupă polenul parfumat
***
Clotilda
Anemona anacolia
În grădină răsăriră
Unde-n somn melancolia
Dragoste dispreţ respiră
Vin aici şi-a-noastre umbre
Ce cu noaptea or să piară
Soarele le face sumbre
Şi cu el au să dispară
Zeităţile din ape
Lasă părul să le curgă
Tu să urmăreşti de-aproape
Umbra scumpă-n seara murgă
(traducere de Mihai Beniuc)
***
Cântul iubirii
Iată din ce-i făcut simfonicul cânt al iubirii
e cântecul iubirii de altădată,
e murmurul pierdutelor săruturi ale marilor iubiri
sunt strigătele de iubire a muritorilor ce-i violară zeii.
E bărbăţia fabuloşilor eroi sculată precum
tunuri antiaeriene
E preţiosul urlet al lui Iason,
e cântecul de moarte al lebedei
şi imnul biruinţei pe care-întâile raze de soare
pe Memnon nemişcatu’ să cânte l-au făcut
e ţipătul Sabinelor răpite
Şi ţipetele de feline-n junglă
e clocotul de seve-n plante tropicale
e tunetul artileriei împlinind cumplita iubire a popoarelor
talazul mării frumuseţii dându-şi viaţa
e cântecul de dragoste al lumii.
***
Podul Mirabeau
Sub podul Mirabeau Sena curge lin
Şi dragostea noastră…
Eu ştiu prea bine: bucuriile vin
După dureri, senin.
Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.
Mână în mână, că ne-am iubit,
Sub braţele noastre
Ca un pod trecea infinit
Râul, de priviri obosit.
Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.
Iubirea ca râul curge uşor
Şi se petrece.
Înceată-i viaţa – val călător,
Nesecat e-al Speranţei zbor.
Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.
Zilele au trecut – toate una ca una.
Ceea ce-a fost, s-a dus
Şi dragostea noastră s-a dus de-acuma.
Sub podul Mirabeau Sena curge întruna.
Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.
(traducere de Dumitru Matcovski)
***
Clar de lună
Melifluentă lună cu buze de nebuni
Gurmande-n noaptea asta sunt burguri şi păşuni
Pot bine aştrii-asemeni albinelor să fie
Din mierea luminoasă scârbind rău bolţi de vie
Căci orice rază-a lunii căzându-le din cer
Prea dulce lor o rază-i de miere-n spalier
Or eu ascuns concep ah! prea dulce aventura
Şi teamă mi-e de acul de foc de-albină-Arctura
Ce raze dezolante îşi lasă-n mâna mea
Şi rozei vânturilor lunara miere-şi ia.
(traducere de Mihai Nemeș)
***
Ocean de pământ
Eu mi-am clădit o casă la mijloc de Ocean,
Ferestrele i-s râuri ce curg din ochii mei,
Şi mişună, pe unde sunt ziduri, cataractați.
Nu auziţi cum bate la geam inima lor?
O, case ude,
Case-n flăcări
timp iute, iute,
Din avioane pică ouă
Atent! O ancoră s-aruncă,
Atenţie ancora ce vine,
Ce bine-ar fi să vie dinspre cer,
Caprifoiul cerului se-nalţă,
S-agită caracatiţe terestre,
Iar noi suntem destui, destui să fim
groparii noştri proprii,
Palizi polipi ai valurilor de cretă,
O, caracatiţi cu pliscul vost’ pal,
În jurul casei este Oceanul
Ce nu se odihneşte niciodată.
Guillaume Apollinaire
(selecție de Odilia Roșianu)
