Literatura de azi
Taină
Mâncam împreună simțindu-ne bine,
fiecare în mână cu câte un cuțit.
În fața mea cineva rupea pâinea
ca din carnea cuiva.
Mi se făcea frică mâncând, și
simțindu-ne neobișnuit de bine –
un altfel de metal lucea în oglindă
și fiecare un nevăzut cuțit
în mâna dreaptă strângea.
***
A scrie
Când scriem trebuie
să păstrăm distanţa
faţă de ce s-a întâmplat
în cuvinte
Ca atunci când
salvezi un om
de la înec:
Trebuie să-l ţii pe acela
strâns
dar nu prea aproape de tine,
ca să nu te poată trage
şi pe tine cu el
în adânc
***
În zorii zilei îmi amintii
În zorii zilei îmi amintii
cum a fost aievea și nu în vis
când umblam prin parcul nemuritor în care
mama orbită de lacrimi
cu un gând anume m-a trimis.
Și prinsă de lumina vânătă păream
că sunt în somn încă,
mergând cu o coamă stufoasă pe spate,
când gigantic parcul îmi apăru
cu întunecimi și vuiete dulci sfărâmând pietrele toate.
O, și eu, am crezut că pot să zburd
și n-am putut stârni cel mai feroce joc.
Iată, văzui gheboșii cu fetele lor,
schilozii,
și monștrii cu mătăsoasă iubire
cum zdrobeau liniștea acelui nepătruns loc
într-o frenetică și nepământeană pornire.
Și cu oasele țepene
le apărui
în reveria lor eu însămi o spaimă
privind cum se înnoadă unul de altul
și țipă, golindu-mi ochii de fulgerătoarea taină.
***
Pământ pătruns în inimă
Nu mai dorm nopţile,
mi-am pierdut somnul.
Singură mă întreb şi-mi dau sfaturi.
Ce poate face cititorul în stele
când simte că pământul patriei
i-a pătruns în inimă?
Pe cap îl purtase ca o coloană ascunsă în păr.
Lângă izvor am fost văzută ca o tânăra cariatidă căreia i s-au pus dinadins pietre pe spate, ca să-şi plătească odihna cu ele.
Apoi încet, încet pământul mi-a intrat
în oasele capului coborând şi făcându-şi loc
drept în inimă.
Astfel că formele cele mai sublime
s-au odihnit un timp în inima mea.
Nu mai plânge, nu mai râde! îmi spunea, doar
să stau în echilibru, în aşa fel încât
dimineaţa pământului, amiaza lui şi seara,
toate să se nască şi să moară în inimă.
Acolo lovea pământul cu coarnele de inorog
şi mă otrăvea cu venin de şarpe,
ca un făt duşmănos, letargic după libertate.
Vocea plantelor chema pământul din inima mea
încât acesta devenea din ce în ce mai mic
precum un fir de nisip.
Nu mai dorm nopţile,
mi-am pierdut somnul.
în ce clipă de neatenţie, de totală uitare,
inima mi se va deschide şi se va goli
de acel fir de nisip, devenind ea însăşi rotitoare planetă?
***
Pentru mama
La început o credeam nemuritoare,
invulnerabilă zeiță,
dincolo de cuvintele ei se afla o dragoste
dăruindu-se, o iubire altfel decât aceea
pe care durerea o umple.
Mami, am călcat pe inima ta,
acum în zadar încerc să te întorc
în curtea noastră veșnic împlineai
umilitoarele tale munci casnice.
În zadar vreau să-ți sărut mâna
și să mă ierți în lumina roșie
a amurgului și să te rog să citim împreună
povestea fiului risipitor.
Visez mereu strada noastră
grădina unde toate cresc după vocea ta
și pământul negru râde printre caișii albi
și mă bucur să te revăd
culoarea verde-blând a veșmântului tău.
***
Tinerețe
Să se numească fericiți…
E ora ultimă din zi.
Și nicăieri nu am găsit
pielea ascunsă de copii.
Le-aud doar pașii care au fugit
s-o împăieze-n primăvară,
dar, îmbrâncindu-se,
copiii din aceeași vârstă
pe alți copii îi dau afară.
Și merg pe o scară înclinată,
pe cei învingători cu frică îi pândesc
și dintr-o dată aud cum nenăscuții
în alte trupuri pe ultimii copii îi izgonesc.
***
Diavole, mă iubești și tu
Bem în onoarea vervei, a vigorii planetei,
în onoarea demonilor de aur, a scarabeilor,
pentru deriva continentelor, pentru vulcanii
care vor erupe
pentru leul şi căprioara,
pentru misteriosul pentagon găsit la nord de
Alpi
despre care nu se ştie nimic,
Te întreb,
Diavole, mă iubeşti tu?
De la naştere am primit în pântec lovitura
Soarelui
şi nu am încetat să ard în măruntaie.
Egrete şi pajere fabuloase cu putere
se încrucişează în creierul meu.
Am onoarea de a trăi în splendoarea lumii
şi nu am frică de răul gust.
Diavole, mă iubeşti tu?
Nimic nu e mai frumos decât eternitatea acestei clipe când am în nări miros de pierdere, parfum de distrugere.
Din drojdiile stricăciunii un lotus va ţâşni în gura mea.
***
Imagini din singurătate
Văd veșmintele tale de războinic.
Văd hainele mele de vestală.
Strig: cine suntem noi?
Mi-am amintit deodată
minunea de-a fi fost băiat și fată.
Dragul meu eram eu
și eu eram al Dragului.
Războiul unit cu ziua păcii.
Mi-am amintit deodată
minunea de-a fi fost băiat și fată.
Nașterea era perfectă
cu Moartea în aceeași zi.
Sudate jumătăți de sferă
pe care nimeni nu le poate dezuni.
Mi-am amintit deodată
minunea de-a fi fost băiat și fată.
***
Matrimonio segreto
Muşchii inimii zguduiţi de o bucurie secretă
Ecluzele memoriei se deschid. Liberă de greutatea vieţii.
Un amant cu multe braţe m-a cuprins
Palmierul meu mi-a vorbit.
Cu un gust mai înalt în gură
Mă abţin de la bucuria simţurilor.
Bea apă din degetele mele. Respir în verdele său
Amândoi am navigat din subpâmânt spre iubire.
Acum sau niciodată, spune el
Şi eu îl cer de bărbat în limba morţilor.
Gabriela Melinescu
(selecție de Odilia Roșianu)
