Literatura de azi 
Moartea Mariei
Cum vezi în creangă roza în haina-i veşnic nouă,
În tinereţea lumii de Mai, prin alte flori,
Şi cerul gelozind-o de viile-i culori,
Când zorile o scaldă cu lacrime de rouă;
Corola-i poartă gingaş iubirea triumfală;
Îmbălsămând grădina cu-arome dulci şi moi:
Dar sub arşiţa dură, sub grindină şi ploi,
Tânjeşte-ncet şi moare, petală cu petală,
Tot astfel în avântu-ţi de-ntâia tinereţe,
Când lut şi cer cinstitu-au suava-ţi frumuseţe,
Ţi-a fost tăiat de parcă al vieţii fraged fir.
La groapa ta primeşte-mi a lacrimii ardoare,
Şi vasul plin cu lapte, şi-acest belşug de floare,
Ca trupul tău să fie şi mort un trandafir.
***
Aş vrea
Aş vrea, furiş, din dor ce mă-nfioară
Să cad ca ploaia-n picuri, – să rămân
Ascuns în noapte-ntr-al Casandrei sân,
Când somnu-ncet în ochi i se strecoară.
Aş vrea să fiu un taur şi-n spinare
s-o port, de-ar fi să meargă să se culce
în pajişte, în iarba cea mai dulce,
răzleţ, prin mii de flori, prin încântare…
Vrând patima să uit că mi-i stăpână
aş vrea Narcis să fiu şi ea fântână…
Să poţi în noaptea-n ea să te cobori…
Şi-aş vrea ca noaptea-aceasta să se-ntindă
în veşnicii şi niciodată zori
de zi de deşteptare să se-aprindă.
***
Ferice clipa
Ferice clipa unică din viaţă,
Şi loc, şi timp când ochii-ţi m-au ucis,
Ori barem m-au zvârlit într-un abis,
Şi-acolo m-am făcut un sloi de gheaţă.
Ci drept e că trupeasca trăsătură
O am mereu, dar sufletu-mi fugit
Trăieşte-n tine ca-n sălaş iubit,
Şi m-a lăsat azi singur în natură.
Când galeş uneori întorci spre mine
Focoşii ochi, simt cum îmi curge-n vine
Un râu de flăcări ce-mi dă viaţă iar,
Şi moaie frigul care-n sânge-l port;
Dar uşurarea-i slabă şi-n zadar,
Căci fără suflet eu rămân tot mort.
Pierre de Ronsard, Sonete
(traducere de Nicu Porsenna)
(selecție de Odilia Roșianu)
