Defectele lui Ion Vinea – și erau defecte mari – se înnobilau prin însuși faptul că erau trăite de el. Foarte târziu am înțeles că eu nu-i ajungeam acestui dantesc poet. Era tragic supus autenticei poezii a ființei lui și tot atât de autenticei dominații telurice. Chiar el mi-a mărturisit într-o zi că drama ființei lui este tocmai acea nevoie de exaltată elevație poetică, romantică (adică a femeii care o reprezinta pe Beatrice) și totodată tot atât de intensa nevoie de satisfacție a apetiturilor de o calitate care îl durea prin înjosirile carnale. La calitatea excepțională a acestui om, chiar greșelile și înjosirile căpătau o valoare pe care nu le-o putea conferi un om banal.
Am preferat să sufăr alături de Ion Vinea, decât să accept greșelile mărunte de la o făptură măruntă. Probabil că violența contrastelor nu se poate întâlni decât la același om, care poate suporta intensități intolerabile pentru un om banal. Nici acum nu regret că am suferit din pricina lui. Cum să nu-i ierți unui om ca Vinea, în a cărui inimă nu se găsea nici urmă de răutate și răzbunare? Dacă m-ai întreba care e cuvântul care caracterizează anii dragostei noastre atât de intens, atât de dureros, atât de cu spaima trăită, acesta ar fi așteptarea. De fapt, a știut să umple spatiile așteptării cu o prezență când iluzorie, când împlinindu-se în realitate. Poate că nu Ion ar fi trebuit învinuit că mă lasă atâta vreme în pustiu, ci eu că răbdam. Dar trebuie să recunosc că, dacă Ion nu s-ar fi purtat așa cu mine, eu nu aș fi avut puterea unei atare asceze și m-aș fi complăcut să-mi pierd vremea, răsfățându-mă în splendida lui prezență. În acea singurătate, am putut citi, scrie și mi-am putut clădi caracterul așa cum se află el acum. Nu știu ce valoare au cititul, scrisul și caracterul, dar eu am impresia ca Ion și viața la care am fost supusă timp de 14 ani mi-au dat puterea de a ști să mă disciplinez în singurătate și lucru. Lânga un om obișnuit, viața mi-ar fi fost ușoară și eu mai frivolă, mai superficială.
Henriette Yvonne Stahl despre Ion Vinea (din volumul „Mihaela Cristea de vorba cu Henriette Yvonne Stahl”, Editura Minerva, 1996)
(text selectat și redactat de Odilia Roșianu)