Daniel Cristea-Enache 
Mi-e și frică să mai zic „shopping”, fiindcă data trecută când am zis, o doamnă de pe pagina mea de Facebook m-a întrebat cu sarcasm dacă nu cunosc cuvintele limbii române; iar dacă le cunosc, de ce nu spun „la cumpărături”?
Asta era pe pagina mea de FațăCarte.
Laș ca orice bărbat, m-am „apărat” cu scuza penibilă că foloseam „shopping” cu o tentă ironică. M-am gândit totuși o secundă: să-i dau Block sau Blocare?
Noroc că în ajutor mi-a sărit o altă doamnă, care i-a explicat celei dintâi că la cumpărături e mai pe chestii uzuale (adaug eu acum: o bericică, niște floricele de porumb numite aiurea și popcorn etc.), pe când la shopping e travaliu fiindcă târguiești haine, adidași cărora li se mai zice și adidași, parfumuri — mă rog, cam ce mai shoppuiește lumea de când cu valurile 2-4 de Covid.
However, nu m-a trimis nimeni nici la cumpărături, nici la shopping. Trebuia doar să iau niște apă plată. Dar dacă tot stăteam în trafic pe Maniu acolo unde Nicușor Dan și Ciucu au rezolvat superb cu traficul (ca și cu toate celelalte), I got the idea să opresc la un Lidl să-mi sprijin familia cu brațele și cu un cărucior mare.
Aveam chiar și o monedă să bag în cărucior, dar, this time, cărucioarele erau la liber, ca și certificatele verzi, ca și pensiile speciale. Vrei cărucior? Ia-l și pleacă cu el, unde am ajunge dacă n-am avea încredere unii-n alții?
Am umplut căruțul și era pretty big (How do you say in Romanian? „Măricel?” This is funny, man!), dar le-am pus cu socoteală, să nu strivesc perla Coroanei: ouțele de prepeliță pe care le-am căutat în tot magazinul, ele fiind la lactate (perfect logic: de aceea se spune „ovo-lacto-vegetarian”, fiindcă există o rudenie în ogradă: prepelița face un ouț, iar next to her vaca e mulsă – și totul merge la Lidl).
So, în cărucior ouțele erau puse mai așea, mai ferite, iar în rest era random, de a trebuit să sortez produsele la bandă, ca s-o ajut pe Miss. În fine, am plecat de la Lidl printre niște băieți care fumau și beau Cola și se uitau la mine compassionately, dar le-am zâmbit cu aroganța unui shopper experimentat. Numai eu știam că duceam acasă, nu, nu neapărat apă plată, fiindcă n-ar mai fi încăput în cărucior, dar 3 cartoane cu ouțe, 7 pungi cu salată și — știam eu de ce sunt proud — o pastă de dinți cu Propolis pe care abia aștept s-o încerc spălându-mă, înecându-mă și scuipând-o circular.
Ajuns acasă, după o haltă „la băieți” (denumire generică pentru niște chioșcuri care au scăpat de Drulă, așa cum au scăpat de ruși, de nemți, de fanarioți, de turci, de avari, de romani) de unde am luat 6 baxuri de apă plată („să fie!”), am început descarcerarea portbagajului și interiorului mașinii, care devenise un fel de Lidl pe patru roți.
Sub ochii rotunzi de uimire ai Fiicei, căram în casă produse agro-alimentare, cum aș spune cu dorința de a-i face pe plac doamnei de pe pagina mea de FațăCarte iritată de folosirea termenului „shopping”. Numai căratul sau delivery sau cum zic maimuțoii ăștia tineri disrespectful cu limba strămoșească mi-a luat 15 minute după ceas. Cred că avem acum rezerve de apă plată până în spring — și cu voucherele de la PSD, gata, ne-am făcut oameni.
Singurul inconvenient este că atunci când bărbatul se duce la shopping, ca să nu mai zic când se duce la cumpărături mai complexe decât bere și floricele, el nu se uită decât din întâmplare pe termenele de expirare. Fiica a descoperit cu aceeași uimire că toate salatele cumpărate de mine expiră poimâine, dacă nu chiar mâine.
So Daddy sau Dani sau DCE sau fraiere, ia papă tu acum salate în serie, că oricum te lauzi urbi et orbi că ții regim. Hai, ia o salată, neamule, să-ți trăiască franțuzoaica! La 3 salate păpate mai vorbim.
Abia aștept să mai merg o dată la shopping/ cumpărături, să mă uit carefully, cu metodologia expertului, la termenele de expirare, eventual enervând lumea care ar sta cu cărucioarele la coadă după mine:
— Hai, dom’ne, că e târziu, luați-le-așa că ie bune toate!…
